Arhitecţii propun concurs pentru amenajarea acesteia şi renunţarea la noi parcări care ar genera aglomeraţie, trafic mare şi compromiterea pietonalei.
Reprezentanţii filialei locale a Ordinului Arhitecţilor din România (OAR) şi cei ai societăţii civile au programat o întâlnire în această săptămână cu responsabilii din primăria municipiului, pentru a discuta „tema Kogălniceanu".
Arhitectul şef al municipiului, Ligia Subţirică, a declarat că primarul Emil Boc a dispus constituirea unui grup de lucru care să analizeze atât propunerea de amenajare existentă (cu parking pe str. Kogălniceanu), cât şi nemulţumirile exprimate de societatea civilă pe marginea acestui proiect. „Acest grup de lucru va veni cu o concluzie în termen de două săptămâni", a precizat Subţirică. Cu toate că anterior a susţinut oportunitatea realizării unui parking în zonă, edilul a declarat ieri că nu va lua o decizie fără concluziile specialiştilor consultaţi. „Aştept părerile experţilor înainte de a promova o decizie legată de acest subiect", a spus primarul.
O parte dintre arhitecţii clujeni s-au exprimat deja în favoarea organizării unui concurs de soluţii pentru amenajarea străzii Kogălniceanu. „Noi avem o propunere pentru liniştirea traficului în zonă. Construirea unui parking acolo nu ar face decât să aducă şi mai multe maşini în zona centrală, în loc să o facă mai accesibilă pietonilor. Nu putem pune un parking oriunde, doar fiindcă avem o parcelă de teren liberă. Parkingul ar trebui realizat în afara acestei zone. De asemenea, susţinem ideea realizării unui concurs", a menţionat Szabolcs Guttmann, preşedintele filialei Transilvania a OAR.
De câteva luni, arhitecţi, locuitori din zonă şi reprezentanţi ai societăţii civile fac demersuri prin care critică abordarea şi proiectul primăriei de reabilitare a străzii Kogălniceanu. Într-un memoriu adresat municipalităţi