Medicii veterinari le recomandă sălăjenilor să ţină cont de o serie de sfaturi clare atunci când cumpără carne de porc, preparate derivate, peşte sau alte produse specifice sărbătorilor de iarnă.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor. Aceasta înseamnă cã, atât carnea, cât şi alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică. În cazul în care cetăţenii doresc să achiziţioneze produse alimentare care se comercializează în pieţe sau în cadrul unor târguri organizate în această perioadă, trebuie să fie atenţi la câteva aspecte. Trebuie urmărit, în cazul produselor de origine animală ambalate sau neambalate, modul de expunere şi comercializare a acestora, pentru a observa unele indicii care pot să conducă la identificarea riscurilor pentru sănătatea publică, şi anume: existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele de origine animală; integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul tran-sportului, depozitării şi comercializării; etichetarea acestora cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condiţiile de păstrare, data obţinerii, după caz, termenul de valabilitate etc.
Avizul sanitar, obligatoriu
De asemenea, ANSVSA recomandă verificarea existenţei avizului sanitar-veterinar pentru carne, expus la vedere. În caz contrar, avizul trebuie solicitat vânzătorului să îl prezinte. Riscul consumului de carne de porc necontrolată sanitar veterinar îl reprezintă îmbolnăvirea de trichineloză, o boală parazitară care poate provoca paralizii şi se poate complica, putând