Consiliul Judeţean Braşov i-a premiat pe cei mai buni sportivi, antrenori, elevi, dar şi profesori din judeţul Braşov. „Am dorit să acordăm o mică atenţie celor care s-au remarcat atât pe linie sportivă, cât şi pe parte culturală şi de învăţământ. De anul viitor, dorim să îi stimulăm pe sportivi în mod direct. Până acum, s-au băgat prea mulţi bani în săli de sport, iar multe dintre ele nu sunt întrebuinţate, fiindcă sunt în mediul rural, unde nu are cine să le folosească. Sper ca anul viitor să avem un buget mai generos, astfel ca să putem aloca mai multe fonduri acestor domenii şi a-i stimula pe toţi cei care au performanţe deosebite şi duc numele Braşovului mai departe”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu.
Premii pentru sportivi, dar şi pentru antrenori
Astfel, sportivii şi antrenorii braşoveni care au avut rezultate deosebite anul acesta au primit din partea Consiliului Judeţean Braşov diplome de excelenţă şi premii în bani. La categoria copii, sportivul şi antrenorul au primit câte 1.000 de lei, la categoria juniori – 1.500 de lei, la categoria tineret – 2.000 lei, iar la categoria seniori – 2.500 lei. Cel mai bun sportiv al judeţului, la categoria copii, a fost Cristina Ştefan (CSU Braşov), în vârstă de 10 ani, campioană mondială de patinaj artistic role, la Paris, iar cel mai bun antrenor la această categorie, Luminiţa Anuţa. La categoria juniori, premianţi au fost Mădălina Caia (CS Ţara Bârsei), campioană naţională la lupte, alături de antrenorul său Horaţiu Albu.
Cel mai bun sportiv al judeţului, la categoria tineret a fost Rareş Ion (CSU Braşov), multiplu campion naţional la tir, la tineret şi seniori, membru al lotului olimpic, iar cel mai bun antrenor Cristina Bălan. La categoria seniori a fost premiat ciclistul Eduard Grosu (CS Torpedo Zărneşti) şi antrenorul său Viorel Grosu.
Di