Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj a primit de la Ministerul Educaţiei o parte din suma restantă necesară decontului abonamentelor de autobuz sau de tren pentru elevii care fac naveta pentru a studia la unităţile de învăţământ din Cluj-Napoca.
Conform ISJ Cluj, au fost achitaţi 414.000 de lei reprezentând restanţe la plata transportului elevilor care fac naveta la unităţile de învăţământ din Cluj-Napoca, urmând ca diferenţele până la acoperirea întregii sume restante să fie virate până la sfârşitul anului. Abonamentele sunt decontate de şcolile clujene din fondurile primite de la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin intermediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ).
"Noi eram cu plăţile pentru naveta elevilor cu 6-7 luni în urmă. Cu suma primită ajungem cu plata la luna noiembrie. Mai avem nevoie de încă 400.000 de lei pentru a achita cheltuielile până în luna ianuarie 2013", a declarat pentru ziuadecj.ro Valentin Cuibus, inspectorul şcolar general al ISJ Cluj.
Cubius a tras atenţia asupra faptului că există locuri în care abonamentul pentru un elev ajunge la 300-400 de lei pe lună, în timp pe aceaşi distanţă în alte părţi abonamentele sunt 100 de lei.
La începutul lunii noiembrie, ziuadecj.ro anunţa că una dintre unităţile de învăţământ la care este cea mai mare întârziere în ceea ce priveşte decontul navetei pentru elevi este Grupul Şcolar Samus. Aici existau abonamente pentru transport nedecontate elevilor încă din luna mai.
O altă unitate de învăţământ unde existau întârzieri este Grupul Şcolar Industrial Tehnofrig care are 125 de elevi navetişti în acest an şcolar.
Articol de Anca Mureşan şi Cristina Pîrvu