Meteorologii au emis o avertizare cod galben de vânt puternic şi ninsoare. Avertizarea vizează judeţele Tulcea, Constanţa, Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi şi este valabilă până la ora 15.00.
În judeţul Tulcea şi în zona litorală a judeţului Constanţa sunt precipitaţii mixte, iar vântul depăşeşte la rafală 50 - 60 de kilometri pe oră şi izolat 70 - 75 de kilometri pe oră.
În judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi ninge, iar vântul depăşeşte la rafală viteze de 50 - 60 de kilometri pe oră şi izolat 70 de kilometri pe oră, vizibilitatea fiind redusă sub 100 de metri şi izolat sub 50 de metri. În aceste judeţe avertizarea este valabilă până la ora 13.00.
Joi, până la ora 18.00, toate judeţele sunt sub avertizarea de ninsori şi vânt puternic emisă marţi de ANM. Potrivit avertizărtii, se va depune strat de zăpadă îndeosebi în sud-vestul, centrul, nordul ţării şi în zona de munte, iar în regiunile estice şi la munte va fi vânt puternic.
PROGNOZA METEO - ÎN ŢARĂ
JOI (6 decembrie)
Vremea se va ameliora treptat sub aspectul precipitaţiilor. Cerul va fi temporar noros şi va ninge, mai ales în prima parte a zilei, în Moldova şi în zona de munte şi local în Transilvania. Pe arii restrânse în Muntenia şi Dobrogea vor fi precipitaţii mixte, iar noaptea ninsorile, slabe cantitativ, se vor semnala în regiunile vestice şi nord-vestice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în estul şi sud-estul ţãrii, precum şi în zona înaltã de munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 grade în depresiuni şi 8 grade pe litoral, iar cele minime, în scãdere faţã de noaptea precedentã, se vor situa, în general, între -12 şi -2 grade.
Presiunea atmosferica va fi în creştere.
VINERI (7 decembrie)
Vremea va fi rece, iar cerul temporar noros. Va ninge slab, mai ales în cursul zilei, local în