Conform unui sondaj realizat de Public-Affairs în perioada 3-5 decembrie, premierul Victor Ponta conduce în topul favorabilității personalităților politice cu un scor de 55,8% dintre respondenți, iar la polul opus se află șeful statului, Traian Băsescu, cotat cu 69,4% la favorabilitate negativă.
Dacă primul loc în topul favorabilității personalităților politice se află Victor Ponta, locul doi este ocupat de primarul general al Capitalei – Sorin Oprescu – 39,7%. Preşedintele Senatului Crin Antonescu îl urmează pe Sorin Oprescu, fiind apreciat de 37,3% dintre cei intervievați. Liberalul Călin Popescu Tăriceanu ocupă locul patru cu 29,6%, urmat de șeful FC, Mihai Răzvan Ungureanu, care este preferat de 26,1% dintre români.
La polul opus se află preşedintele Traian Băsescu – cu 69,4% favorabilitate negativă, iar un scor destul de mare la acest capitol a primit și preşedintele PP-DD, Dan Diaconescu care a obținut 57%, urmat de Elena Udrea care este antipatizată de 56% dintre respondenții sondajului. Doar 12,3% dintre români au o opinie favorabilă despre preşedintele Traian Băsescu, alţi 12% despre Elena Udrea şi 11,4% despre fondatorul PP-DD, Dan Diaconescu. Sondajul a fost realizat prin metoda CATI, pe un eşantion de 1234 de persoane.
Conform unui sondaj realizat de Public-Affairs în perioada 3-5 decembrie, premierul Victor Ponta conduce în topul favorabilității personalităților politice cu un scor de 55,8% dintre respondenți, iar la polul opus se află șeful statului, Traian Băsescu, cotat cu 69,4% la favorabilitate negativă.
Dacă primul loc în topul favorabilității personalităților politice se află Victor Ponta, locul doi este ocupat de primarul general al Capitalei – Sorin Oprescu – 39,7%. Preşedintele Senatului Crin Antonescu îl urmează pe Sorin Oprescu, fiind apreciat de 37,3% dintre cei intervievați. Liberalul Călin Popescu Tă