Programul de lucru al Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Vrancea a fost modificat. Astfel, cu o zi înainte de alegeri, respectiv sâmbătă şi în ziua alegerilor, duminică, lucrătorii Serviciului vor fi la ghişee pentru a le elibera cărţi de identitate vrâncenilor cu drept de vot care au documentele expirate.
Astfel, în ziua de 8 decembrie, programul de lucru cu publicul va fi între orele 08.00 şi 16.00, iar pe 9 decembrie de la orele 08.00 până la orele 21.00. De asemenea, pentru probleme legate de listele electorale, cetăţenilor le-au fost puse la dispoziţie două numere de telefon, respectiv 0237.207.308 şi 0237.207.319, dar şi un fax 0237. 612.100.
Angajaţii Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Vrancea au multă treabă în această perioadă, deoarece mulţi dintre cei care nu au documente în regulă se înghesuie la ghişee pe ultima sută de metri. De altfel, Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, a dispus măsuri pentru ca cetăţenii cu drept de vot să poată merge la votare, încă de la începutul acestei săptămâni.
Serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor li s-a cerut să ia măsuri care să faciliteze obţinerea cărţilor de identitate de persoanele care vor să participe la vot. Prin urmare, au fost efectuate deplasări cu staţia mobilă şi aparatele foto digitale din dotare, în localităţile aflate la distanţe mari faţă de sediile serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, pentru preluarea imaginilor şi a cererilor.
Programul de lucru al Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Vrancea a fost modificat. Astfel, cu o zi înainte de alegeri, respectiv sâmbătă şi în ziua alegerilor, duminică, lucrătorii Serviciului vor fi la ghişee pentru a le elibera cărţi de identitate vrâncenil