Arhitectul brazilian Oscar Niemeyer, care a conceput unele dintre cele mai celebre clădiri ale secolului al XX-lea, a murit miercuri, într-un spital din Rio de Janeiro, la vârsta de 104 ani.
O slujbă în memoria sa va avea loc la palatul prezidenţial din Brasilia joi, ca urmare a unei decizii luate de preşedintele brazilian Dilma Rousseff. "Brazilia şi-a pierdut unul dintre genii. Este o zi în care plângem moartea sa. Este o zi în care sărbătorim viaţa sa", a transmis Rousseff într-un comunicat remis familiei arhitectului.
De asemenea, primarul oraşului Rio de Janeiro, Eduardo Paes, a instituit trei zile de doliu în localitatea natală a lui Niemeyer.
Se pare că arhitectul va fi înmormântat vineri.
Lăudat şi criticat în egală măsură pentru că nu ar fi un arhitect, ci mai ales un "sculptor de monumente", Niemeyer a fost şi continuă să fie elogiat în lumea întreagă, fiind considerat unul dintre cei mai mari arhitecţi contemporani şi ai secolului al XX-lea. În schimb, detractorii săi susţin că era naiv, frivol şi nedemn de titlul de arhitect, folosind ironic sintagma de "arhitect oficial", ca o referire la funcţia sa de arhitect principal al construirii de la zero a capitalei Braziliei, Brasilia, precum şi a respectului de care se bucura arhitectul Oscar Niemeyer printre arhitecţi şi politicieni.
Cele mai cunoscute opere ale longevivului arhitect brazilian sunt probabil clădirile publice pe care acesta le-a proiectat şi realizat pentru oraşul Brasília, considerat în întregimea sa de UNESCO drept un patrimoniu cultural al umanităţii.
Şi-a început cariera în anii 1930, când Brazilia încă se inspira din arhitectura neoclasică europeană şi exista o preferinţă pentru casele ornate ca nişte palate. Şi-a câştigat celebritatea ca arhitect al principalelor clădiri guvernamentale în capitala futuristică Brasilia, inaugurate în 1960. Proiectele sale în