Cehul Frantisek Priplata își coordonează de la distanță afacerile din România, după ce a fugit din țară ca să scape de închisoare. El a fost condamnat pentru instigare la asasinarea lui Virgil Săhleanu, liderul sindical al combinatului Tepro Iași. Priplata nu a plătit nici un leu despăgubiri familiei Săhleanu. În schimb, statul român acumulează zilnic datorii către firma reprezentată de Priplata în privatizarea Tepro. Astăzi, cehul are o firmă în Oradea și vinde nestingherit mobilier și stofe cehești în România.
ASASINATUL. Atacul împotriva liderului de sindicat a fost negociat direct de Frantisek Priplata cu patronul unei firme pază, Cătălin Ciubotaru, după cum rezultă din sentința prin care afaceristul ceh a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru instigare la omor.
Pe 4 septembrie 2000, Priplata i-a spus lui Ciubotaru că dacă nu rezolvă rapid problema “Săhleanu” îi va rezilia contractul pentru paza combinatului Tepro. Firma patronată de Ciubotaru obținuse un contract de aproape 400 de milioane de lei vechi pe lună pentru paza uzinei Tepro, dar nu reușise să-și intre în rol din cauza opoziției sindicatului. Frantisek Priplata a negociat, în acea zi, cu Ciubotaru un preț pentru agresarea lui Virgil Săhleanu. Cei doi s-au înțeles pentru 3000 de dolari. Priplata i-a fixat lui Ciubotaru și un termen final până la care trebuia rezolvată „problema Săhleanu”: 14 septembrie 2000. Atunci urma să ajungă la Iași patronul ceh Zedenek Zemek, reprezentat de Priplata în privatizarea Tepro. Planul era ca sindicalistul să stea măcar 2- 3 săptămâni în spital, perioadă în care firma de pază să preia controlul securității combinatului, iar protestele salariaților Tepro să înceteze.
Pentru aplicarea planului, doi agenţi ai firmei de pază din Vaslui s-au deplasat în două rânduri la Iași ca să îl atace pe sindicalist. Ei l-au urmărit mai multe