Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicul Şerban Brădişteanu, care s-a ocupat de cazul lui Adrian Năstase, a fost trimis în judecată

Publicat in Antena 3, joi 6 decembrie 2012 ·

Şerban Brădişteanu, medic şef secţie la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti, a fost trimis în judecată de procurorii DNA. Doctorul este acuzat de favorizarea infractorului în cazul lui Adrian Năstase.

Potrivit unui comunicat DNA , medicul a încercat zădărnicirea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei privindu-l pe Adrian Năstase.

Anchetatorii susţin că medicul Şerban Brădişteanu şi-a folosit prerogativele sale de medic specialist în chirurgie cardiovasculară şi şi-a asumat internarea lui Adrian Năstase în cadrul secţiei pe care o conducea, deşi diagnosticul medical nu impunea internarea în acea secţie, iar primele intervenţii medicale au fost realizate de un alt doctor dintr-o altă secţie.

"În continuare, deşi nu a făcut nicio menţiune cu privire la necesitatea unei intervenţii chirurgicale cardiovasculare în fişa medicală a persoanei condamnate, inculpatul Brădişteanu Şerban Alexandru şi-a arogat fără drept calitatea de a emite opiniile oficiale ale spitalului, a preluat controlul asupra comunicării publice şi a transmis că persoana condamnată are şi alte afecţiuni medicale, care, în realitate, erau secundare celor urgente gestionate deja de un alt medic", au mai arătat procurorii, citaţi de Mediafax.

Brădişteanu mai este acuzat că a evitat să comunice oficial reprezentanţilor Direcţiei Generale de Poliţie Municipiului Bucureşti dacă Adrian Năstase poate fi încarcerat.

Toate aceste fapte ale medicului Şerban Brădişteanu au dus la prelungirea internării în spital şi amânarea momentului transferării lui Adrian Năstase la o unitate de detenţie. În această situaţie, reprezentanţii Poliţiei Capitalei au fost nevoiţi să facă demersuri legale suplimentare pentru clarificarea îndeplinirii condiţiilor juridice de transfer.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, mie

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 2 ore
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Chalrambous, imediat după remiza lui FCSB cu Hoffenheim: „Băieții au făcut ceva la care nu ne-am fi așteptat”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat remiza din etapa a șasea a grupei unice de Europa League.

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 9 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 7 ore
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 6 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

Selecție oferte - 13 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
ANUNŢ S.C. METROM INDUSTRIAL PARC S.A. organizează selecţie de ofertă în vederea achiziţionării serviciilor de „Proiectare instalaţii electrice - faza întocmire relevee reţele electrice şi instalaţii electrice proprietatea Parcului Industrial

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 11 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum 6 ore
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum 5 ore
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

Călin Georgescu recunoaște că a fost la ferma de la Ciolpani: „Am fost pentru că m-au rugat. Nu am participat la discuție”

Adevarul acum 5 ore
Călin Georgescu a recunoscut în această seară, la Realitatea Plus, a fost sâmbătă la ferma de la Ciolpani, unde s-a aflat și Horațiu Potra. Acesta a spus, însă, că nu a participat la discuțiile dintre echipa sa de pază și Potra.

Vremea

București
acum

-0°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-4°/3°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°