Un incident parcă tras la indigo după cel de săptămâna trecută de pe strada Gheorghe Doja, unde mai multe persoane au fost rănite în urma unei explozii, s-a înregistrat în comuna Brazii, de lângă Gurahonţ.
Două persoane, un bărbat şi o femeie au ajuns în stare gravă la spital aseară după ce o sobă ce era amplasată în bucătăria dintr-o anexă a imobilului a explodat. Se pare că oamenii au încercat să aprindă focul folosind o substanţă uşor inflamabilă care s-a aprins foarte puternic, rănindu-i pe cei doi.
Vecinii au fost cei care au auzit zgomotul puternic şi au sunat la 112 pentru a cere ajutorul pompierilor. Aceştia s-au deplasat de urgenţă cu două autospeciale. „Garda numărul 2 Gurahonţ a fost solicitată în urma unui apel 112 pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o bucătărie din anexa unei case particulare. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale, una pentru stingere şi echipajul SMURD. Pentru transportarea victimelor a fost solicitat sprijinul ambulanţei care a preluat unul dintre răniţi. Ambele persoane au fost predate în viaţă la Unitatea de Primiri a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Arad”, a declarat George Pleşca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad.
Din interiorul bucătăriei au fost rapid scoase afară de către pompieri, două victime adulte. Bărbatul, în vârstă de 62 de ani, a suferit arsuri pe 5 la sută din suprafaţa corpului, iar femeia în vârstă de 45 de ani, pe 45 la sută din corp. Medicii au încercat să le aline suferinţa şi după ce le-au curăţat plăgile le-au dat calmante, iar mai apoi i-au internat pe secţie. „Cei doi pacienţi au fost internaţi. Femeia este în stare stabilă şi conştientă dar va avea nevoie de grefe de piele. Din fericire nu a suferit arsuri ale căilor aeriene care i-ar fi periclitat viaţa. Bărbatul însă, are arsuri mult mai uşoare şi a fost internat la secţia de chirurgie plastică”, a precizat me