Conform ultimului studiu Mercer privind calitatea vieții în lume, Viena continuă să fie orașul cu cea mai bună calitate a vieții din lume, în timp ce Bagdadul rămâne pe ultima poziție. Bucureștiul nu o duce nici mai bine nici mai prost ca în 2011, dar Sofia, este singura capitală din UE care a înregistrat o înrăutățire a calității vieții.
Astfel, cea mai bună infrastructură se găseşte în Singapore, iar cea mai prost dezvoltată în Port-au-Prince. Bucureştiul rămâne pe locul 107, la fel ca anul trecut, singura capitală din UE cu o clasare mai proastă fiind Sofia, pe locul 113. La capitolul infrastructură Bucureştiul ocupă o poziţie inferioară, 112.
Viena ocupă primul loc în clasamentul oraşelor cu cea mai bună calitate de vieţii din lume, conform Sondajului privind calitatea vieţii efectuat de Mercer în 2012. Zürich şi Auckland urmează pe locurile doi şi, respectiv, trei, iar München ocupă poziţia a patra, urmat de Vancouver pe cinci. Düsseldorf a pierdut o poziţie ajungând pe locul şase, fiind urmat de Frankfurt pe şapte, Geneva pe opt, Copenhaga pe nouă, iar Berna şi Sydney la egalitate pe zece.
În regiunea Europei centrale şi de est Praga, Republica Cehă (69) este oraşul est european cel mai bine clasat, fiind urmată de Budapesta, Ungaria (74), Ljubljana, Slovenia (75), Vilnius, Lituania (79) şi Varşovia, Polonia (84). Oraşul european cel mai slab clasat este Tbilisi, Georgia (213). Bucureştiul îşi menţine poziţia 107 şi devansează Sofia care pierde 3 poziţii şi ajunge pe 113.
În Statele Unite, Honolulu (28) şi San Francisco (29) sunt oraşele cel mai bine cotate, urmate de Boston (35). Chicago se află pe locul 42, în timp ce Washington DC ocupă locul 43. Detroit (71) este cel mai slab cotat dintre oraşele americane acoperite de studiul Mercer.
La nivel global, oraşele cu cea mai proastă calitate a vieţ