"Până în acest moment, campania electorală s-a desfăşurat în condiţii normale. A fost o campanie în linii mari de bun simţ. Dar nu pot să nu fac câteva precizări şi să atrag atenţia bihorenilor, pentru că ziua de 9 decembrie poate fi marea păcăleală pentru bihoreni", a declarat joi PDL-istul Gavrilă Ghilea, candidatul Alianţei România Dreaptă în Colegiul 3 Senat, în ultima conferiţă de presă de dinaintea alegerilor parlamentare.
Preşedintele PDL Bihor a enumerat şi motivele pentru care face aceste afirmaţii, principalul fiind faptul că liderii PNL, Ilie Bolojan şi Cornel Popa, apar în bannere de campanie susţinând candidaţii USL la parlamentare.
"Eu nu văd ce garanţii trebuie făcute pentru candidaţi care au fost în Parlament 4 ani. De ce trebuie să vină să garanteze pentru ei spre exemplu domnul Bolojan? Cred că în cei 4 ani şi-au arătat potenţialul, iar dacă în 4 ani n-au realizat pentru bihoreni nimic decât poveşti, sau nici atât, mă întreb dacă cineva garantează pentru ci că vor face mai mult? Poate că şi dacă vor merge în Parlament ei vor fi supliniţi de cineva care să le spună ce să facă", a comentat Ghilea.
Liderul PDL Bihor a spus că "ar trebui ca alegătorii să analizeze foarte bine inclusiv modul în care s-a desfăşurat campania electorală", cu atât mai mult cu cât "de când guvernul USL este la putere nu s-a întâmplat decât că s-au blocat investiţiile care erau în derulare".
"În ce mă priveşte, vreau să asigur alegătorii din Bihor că în varianta în care voi ajunge în Parlamentul României, am să-mi folosesc toate pârghiile şi voi depune toate eforturile ca Bihorul să beneficieze de fonduri care vin de la Guvern, indiferent de cine e primar", a spus el.
Întrebat de ce face această afirmaţie abia cu câteva zile înainte de campanie, cu atât mai mult cu cât colegi de-ai lui au afirmat, zilele trecute, că parlamentarii nu trebuie să fie