8 decembrie – Ziua Constituției
Constituţia reprezintă un sistem de referinţă pentru viaţa politică şi juridică a unei societăţi. Realităţile obiective în permanentă schimbare şi evoluţiile sociale tot mai accentuate impun însă şi unele necesare ajustări şi adaptări ale Constituţiei la contextul social, politic, economic etc., al comunităţii căreia normele sociale i se adresează. Din această perspectivă, modificarea unei constituţii are o importanţă majoră pentru statul şi societatea unde acest lucru are loc.
Într-un stat de drept, cum România se declară încă din art. 1 al Legii sale fundamentale, revizuirea acesteia reprezintă un eveniment politic şi juridic de o importanţă covârşitoare, cu implicaţii deosebite în domeniile vieţii sociale, ce nu poate fi realizat din raţiuni electorale sau, şi mai grav, nu poate avea ca ţintă diminuarea rolului unor instituţii fundamentale ale statului român – cum este Parlamentul - în scopul consolidării puterii în mîinile unei singure persoane.
În mod evident, în cei 21 de ani de aplicare a actualei Constituţiei s-au făcut remarcate şi unele dificultăţi de aplicare a sa, care au avut drept cauză fie interpretări eronate a unora dintre textele constituţionale, fie neadaptarea unora dintre soluţiile legislative găsite în 1991 şi, respectiv, în 2003 la contextul social şi politic contemporan, aflat în plină evoluţie. În viziunea USL (o comisie specială a USL a lucrat în ultimii 2 ani la un proiect de revizuire ce v-a fi supus dezbaterii publice la începutul anului 2013), dacă revizuirea constituţională din anul 2003 a avut ca deziderat îndeplinirea condiţiilor constituţionale pentru integrarea României în Uniunea Europeană şi pentru aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord, viitorul proces de revizuire a Legii noastre fundamentale trebuie să aibe ca scop crearea condiţiilor constituţionale pentru mode