Aplaudăm, ne ridicăm şi ne înclinăm! Sfârşitul unui spectacol de teatru nu înseamnă întotdeauna sfârşitul unei poveşti.
George Drăghescu, un om simplu, retras, cu un farmec aparte, mi-a deschis cu politeţe uşile Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”. Am trecut de culoarul lung şi uşile mari de lemn care deschid o lume de fiecare dată nouă şi am ajuns… în spatele cortinei. Acolo unde nu foarte mulţi au acces şi unde foarte puţini îşi găsesc locul.
Deşi mă aşteptam, recunosc, să mă ameţească agitaţia pe care am presupus că aş putea să o găsesc într-un teatru în timpul repetiţiilor, am dat, de fapt, peste oameni normali, fascinanţi, mereu pregătiţi să intre în pielea personajelor care abia aşteaptă să urce pe scenă. O linişte surdă şi un calm neobişnuit stăpânesc teatrul în timpul repetiţiilor, câteva replici se aud din când în când ca nişte ecouri ale spectacolului de seara trecută. În vârfurile picioarelor am ajuns în cabina de probă, locul în care actori îmbracă, cu fiecare spectacol, un alt personaj.
George Drăghescu: „Teatrul este o sublimă «minciună»!”
Cel care ridică cortina de această dată este, după cum aminteam în primele rânduri, George Drăghescu, unul dintre actorii Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”. George Drăghescu este gorjean, născut la Tismana. Primul contact cu scena l-a avut în școala generală. ,,Improvizam texte mereu. Prima mea experiență cu scena a fost în școala generală, cu un monolog despre densitate. Tot în școala generală am trăit și prima decepţie în ceea ce priveşte teatrul, atunci când am văzut «Ion» jucat de un profesor. Atunci mi-am dat seama că teatrul este o sublimă „minciună”, pentru că eu am trăit cu adevărat scena în care Ion moare”, spune George Drăghescu.
A câștigat „Cântarea României” în liceu
Viața l-a purtat pe diferite drumuri. După un liceul absolvit la Drobeta Turnu Severin și o
