După 30 de zile de campanie electorală, am ajuns în sfârşit la final şi ne pregătim de ziua judecăţii, de ziua votului. Am avut parte de o campanie mai ştearsă ca niciodată, din punct de vedere al dezbaterilor, al programelor, al proiectelor. Chiar şi al promisiunilor. Parcă n-au mai fost atâtea minciunele ca altă dată, poate şi pentru că oamenii s-au ars rău de tot în ultimii ani, iar politicienii au înţeles că nu mai e loc de astfel de promisiuni. A fost, însă, o campanie opulentă, în totală contradicţie cu starea materială a populaţiei, o campanie în care s-au investit sute de mii de euro, bani pe care candidaţii nu prea pot să-i justifice, cel puţin aşa arată declaraţiile de avere, şi pentru care sunt convins că s-au făcut o grămadă de promisiuni.

După 30 de zile de campanie, rămâne în urmă mizeria pe care au lăsat-o doi candidaţi veniţi de la Bucureşti, şi mă refer aici la Mihai Răzvan Ungureanu şi Mihail Neamţu. Doi candidaţi care n-au înţeles în 30 de zile ce e cu Aradul ăsta în care au aterizat, ca haltă spre Parlamentul României, doi candidaţi care nu pricep nici în ceasul al 12-lea ce fel de oameni sunt aceşti arădeni cărora le cer votul. Timp de 30 de zile, cele două „vinituri“ impuse ARD-ului de Gheorghe Falcă, pe care nici colegii de alianţă nu-i vor, au desfăşurat cea mai scumpă şi mai mizerabilă campanie din câte s-au văzut în ultimii 20 de ani la Arad. Cu excepţia „localelor“ din 2004, când pentru a-l învinge pe Popa gaşca lui Falcă (aceeaşi care se ocupă şi de campaniile MRU-Neamţu) a apelat la atacuri murdare, la familie şi viaţă personală. În ultimele zile, aceeaşi oameni de joasă speţă au organizat pentru Neamţu şi MRU o acţiune de murdărire a contracandidaţilor, cu trupe aruncate în luptă pe timp de noapte, care să umple cartierele cu mesaje denigratoare, cu afişe lipite pe uşile bisericilor, cu interlopi cu ceafă lată care supraveghea