O carte este o mare responsabilitate. Responsabilitatea autorului, care trebuie să fie pe deplin conştient de ce mesaj transmite cititorului. Responsabilitatea editorului, care trebuie să distingă între valoare şi impostură. Responsabilitatea criticului literar, care o afirmă sau o neagă. Responsabilitatea profesorilor şi a părinţilor, care o recomandă sau o repudiază. În fine, responsabilitatea cititorului însuşi, care trebuie să aibă discernământ, nu numai în ceea ce priveşte propria lui înţelegere a cărţii respective, ci şi în modul în care, la rândul lui, o propagă.

Vinerea trecută,

când scriam prima parte a acestei cronici la volumaşul de, hai, să le zic, versuri (dar ele sună aşa: „Între naştere şi moarte/ un pui de clipă/ zăboveşte,/ puiului îi zicem viaţă/ şi-l colorăm/ cu dogme, restricţii,/ poate cu libertăţi/ de „mâna a doua”./ Arareori dăm/ puiului să decurgă/ după mersul întâmplărilor/ şi necesităţilor.”), cu titlul imposibil „Singular de pace”, nu ştiam că broşurica fusese lansată la Chişinău cu o zi înainte, pe 29 noiembrie, într-o sală a Universităţii de Stat din Moldova, unde autoarea Mira Voinu este studentă la Istorie şi Filozofie. Citez o relatare de la faţa locului (singura care există!, ca să vedeţi ce răsunet a avut evenimentul), postată pe blog de un martor ocular: „Invitat de onoare a fost criticul român Nicolae Boaru, directorul bibliotecii Nicolae Iorga dinPloieşti, care a scris şi prefaţa”.

E şi normal!

De la lansare nu putea să lipsească însuşi finanţatorul, editorul, prefaţatorul, profesorul, directorul, criticul şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, dar nu cel din urmă, mentorul Boaru, adică exact cel care a dat strălucire acestui eveniment editorial (asta e de la mine, dar nu am nici o îndoială), asigurând un succes eclatant misiunii sale culturale în mijlocul fraţilor şi mai ales al surorilor de peste P