Pentru nevazatori, a fi precaut este regula de supravietuire. Doi orbi din Iasi au riscat o singura data si au primit in dar un miracol: pe Diana, fetita lor. Pe care insa, n-au vazut niciodata. Tatal si-a pierdut vederea de mic, mama a orbit treptat. Fetita lor merge la o scoala buna din Iasi. Toti trei se tem de cat de cruda si rea poate fi, cu ei, lumea.
Sotii Andrisan au hotarat acum 12 ani sa pastreze copilul care se plamadea in pantecele Georgetei, femeie cu boala congenitala a ochilor. Au riscat impotriva sfaturilor medicilor si au indraznit sa aiba un copil, pe Diana, acum in varsta de 12 ani
Fitele altora, cochilia lor I-am observat in lumina felinarelor, cand coborau din trenul de noapte Timisoara-Iasi. Tatal isi tinea de brat sotia, iar mama se lasa condusa de fiica, prin intunericul orasului, pe trotuarul crapat din spatele garii. La filiala ieseana a Asociatiei Nevazatorilor din Romania, conducerea i-a recunoscut imediat: ”Sunt familia Andrisan, au o fata mare de acuma, au crescut-o cu ajutorul unui asistent personal”. Clipeste din ochii mari si limpezi, Diana, in varsta de 12 ani, o fetita subtire, care poarta sosete albe si isi ingrijeste parul lung si blond. Ii este greu de imaginat cum nu vad parintii ei. ”E ca si cum as dormi, dar as dormi de tot. Nu am trait, deci, nu pot sa spun cum ar fi. Cred ca este ceva foarte neplacut, nu poate fi descris”, spune fetita care insista sa nu ii apara chipul in ziar. Nu le-a spus vreodata parintilor ca a suferit dispretul din partea colegilor care ii luau in ras familia. Isi iubeste si respecta parintii, dar isi mentine dorinta de a ramane in umbra. Este aceasta o simpla nevoie de a ramane discreta sau o teama de reactia rea a copiilor si parintilor? Mama incearca sa desluseasca motivele: ”Nu ne-a spus noua ca ar fi avut de suferit ca noi suntem orbi, dar avem conceptia asta, sa fim discreti. Dia
