Debutat cu poeme în Tablou de familie (1995), reluate apoi în volumele Bucla (1999) şi Centrifuga (2005), şi autor al unui prim roman, Cum mi-am petrecut vacan­ţa de vară (2004, reeditat 2007, 2011), scris înstilul ironic-asumat al compunerii şcolare, T.O. Bobe a publicat în 2011 un alt volum, Contorsionista, de proză scurtă de data aceasta. Format la Cenaclul Litere (condus, la sfîrşitul anilor ’90, de Mircea Cărtărescu), T.O. Bobe – alături de Ana-Maria Sandu, Cecilia Ştefănescu, Angelo Mitchievici (foştii săi colegi de cenaclu) – e din categoria autorilor de proză estetizantă, arborescentă, cu accente poetice, o proză modulară, fantasmatică, ce virează în permanenţă spre imaginar. Cu fraze ample ca ale sud-americanilor – desfăşurate adesea preţ de o pagină de carte –, cu preponderenţa substantivelor şi a adjectivelor (cum făcea, în anii ’80, şi Gheorghe Crăciun), lăsînd în suspans naraţiunea prin omisiuni şi elipse verbale, povestirile lui T.O. Bobe se încheagă din atmosfera învăluitoare, hipnotică, din aglomerări de detalii şi descripţii infinitezimale, din glisări permanente între nivelurile temporale (într-un du-te-vino trecut-prezent-viitor), adică au, aşa cum spunea titlul unei cărţi a sa, forma unei bucle, în vreme ce tipul de percepţie al celui care le construieşte e mai degrabă acela al unui poet, dar şi al unui regizor de film – accent pe detalii, pe secvenţe, pe unghiuri, pe lumină. În volumul Contorsionista, dincolo de latura estetizantă şi formalistă pe care deja i le cunoşteam, T.O. Bobe e un autor pe deplin postmodern, în modul ironic, metatextual în care abordează, reciclează, rescrie teme şi stiluri literare. Nimic nu e inocent, totul e dublu, totul se curbează în pliuri care trimit ironic la diverse motive şi stiluri culturale. Pe de altă parte, riscul acestui tip de scriitură ţine tocmai de virtuozitatea formală, care, la limită, poate aju