- Premieră istorică: din iniţiativa europarlamentarei MONICA MACOVEI, la Bruxelles a fost organizată o audiere a 16 profesori care predau limba română în Transnistria -
În ultima vreme, instituţiile europene au acordat o mult mai mare atenţie decât în trecut Basarabiei (R. Moldova) şi problemelor ei. După Bronislaw Komorowski, preşedintele Poloniei, şi Angela Merkel, cancelarul german, a fost rândul lui Manuel Barroso, preşedintele CE, să viziteze, în noiembrie, Chişinăul. Punctul fierbinte al discuţiilor acestor înalţi demnitari cu guvernanţii moldoveni a fost situaţia din Transnistria, unde aproape 400.000 de români sunt captivi ai unui regim stalinist, subvenţionat de Moscova. Parlamentul European (PE) nu putea să lipsească din această campanie a adevărului. Europarlamentarul Monica Macovei, preşedinta Delegaţiei Comisiei parlamentare de cooperare UE-Moldova, a organizat la Bruxelles o audiere a 16 profesori care predau în limba română, în regiunea transnistreană - o premieră în istoria PE. În şirul evenimentelor istorice legate de "România de Răsărit”, includem şi condamnarea recentă a Rusiei, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru încălcarea dreptului la educaţie, în dosarul şcolilor cu predare în limba română, din regiunea transnistreană. În urma verdictului, Moscova a fost obligată să achite reclamanţilor peste 1 milion de euro.
Kalaşnikoave şi sârmă ghimpată
La începutul conferinţei intitulate "Educaţie şi Democraţie”, Monica Macovei, care a vizitat Tiraspolul cu câţiva ani în urmă, a creionat un succint tablou al oribilei dictaturi transnistrene, în faţa căreia Rusia "democratică” încă nu roşeşte. "Pe şosea e sârmă ghimpată şi e un post unde sunt soldaţii ruşi cu vechile şi vestitele kalaşnikov”, spune M. Macovei. "Eu, ca cetăţean al Uniunii Europene, nu pot intra acolo, decât dacă dinainte trimit