Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Candidaţii "au luat cu asalt" spaţiul virtual

Publicat in Vocea Brailei, vineri 7 decembrie 2012 ·

* politicienii înscrişi în lupta pentru alegerile din 9 decembrie au luat în calcul cât mai multe metode pentru a-şi face campanie electorală * peste jumătate dintre cei 40 de aspiranţi la un fotoliu de deputat sau senator de Brăila au conturi pe site-uri de socializare şi au încearcat să se promoveze folosindu-se de mediul virtual * printre cei mai activi în acest sens se numără Marian Fusea (ARD), Alexandru Nazare (ARD), Vasile Varga (USL), Cătălin Boboc (USL) şi Marian Dragomir (USL)

Bannere, afişe, pliante, vizite în teritoriu, sloganuri, apariţii televizate sau în presa scrisă, cam acesta este scenariul clasic pe care mizează de obicei candidaţii înscrişi în luptele electorale. Situaţia nu a stat altfel la Brăila în ceea ce priveşte alegerile locale din 10 iunie şi nu s-a abătut foarte mult de la regulă nici în campania pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. Cu toate acestea, nu puţini sunt cei care au îndrăznit să rupă graniţele clasice ale promovării în campanie, abordând şi un alt segment de public, cel de pe internet. În acest context, redactorii cotidianului "Obiectiv - Vocea Brăilei" au încercat să afle câţi dintre aspiranţii din judeţul nostru la un fotoliu de deputat sau senator au propriile domenii virtuale, bloguri sau conturi pe site-uri de socializare şi câţi dintre aceştia le-au folosit pentru a se promova în campania electorală. Cu alte cuvinte, cercetând fiecare candidat în parte, am descoperit că mai bine de jumătate dintre cei 40 de politicieni înscrişi în cursa pentru alegeri sunt activi în mediul online. Printre cei mai bine situaţi din această perspectivă se numără Marian Fusea (ARD), Alexandru Nazare (ARD), Vasile Varga (USL), Cătălin Boboc (USL), Marian Dragomir (USL) şi Mihai Dănuţ (PPDD). În ceea ce îi priveşte pe candidaţii PRM, PER şi UDMR, aceştia nu au părut să acorde prea multă importanţă mediului virtual, mul

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Sinner, Djokovic şi Draper se retrag de la turneul Masters 1000 de la Toronto

Mediafax acum 42 minute
Liderul clasamentului ATP, Sinner, a invocat o accidentare la cotul drept, suferită în urma unei căzături în optimile de finală de la Wimbledon, pe drumul către primul său titlu la All England Club şi al patrulea trofeu major. Sinner a obţinut primu

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum 35 minute
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 3 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°