La ce se intampla de ani buni (de fapt rai) in societatea romanesca a carei carma politica o izbeste din mal in dig, poate ca n-ar dauna o imagine in oglinda anilor '30.
Pe atunci, comparativ cu ce se intampla astazi, lupta era un duel in toata puterea cuvantului. Urmand reguli clare, pe care spadasinii ideilor politice nu-si permiteau a le incalca. Din motive de onoare, bune maniere, eleganta de gentilom.
Ma refer la intelectualii veritabili. Asa cum se doresc unii dintre contemporanii nostri. Vin cu un exemplu aleator: sociologul Dimitrie Gusti. El nu era supusul neconditionat si patimas al unei ideologii inflexibile, dar reusea, gratie puterii de organizare, sa adune in jurul sau o multime eterogena.
Compusa mai ales din tineri sositi de prin toate punctele cardinale. De la legionari pana la comunisti. Acea oaste pestrita beneficia de cateva "link-uri" printre care setea de stiinta si actiunea sociala. Atribute din care rezultau firesc implicarea efectiva in viata comunitatilor si cautarea asidua a unor nazuinte catre mai bine.
Sa fi fost oare pe atunci lumea mai boema? Poate. Insa taisul spadelor era aidoma celui de azi. Doar manuirea armelor era alta. Generatia de la 1930 constituia rezultanta unui proces de asezare suficient definitivat (la nivelul elitelor) in concertul civilizatiei de tip occidental, asa cum remarca scriitorul Lucian Boia.
Exponentii acelei perioade nu mai erau in postura de "invatacei", ci egali cu oricine. Cosmopoliti, de la Petru Comarnescu la Mircea Eliade. Numitorul comun se releva in atasamentul fata de ideea romaneasca. Ei nu mai imitau, ci interpretau creatii proprii.
Accesul in corul universal a fost posibil prin aportul incontestabil al unor nume cu "n" majuscul. Cei trei autori romani cunoscuti in lumea larga - incomparabil mai cunoscuti decat Eminescu si Carag