Sâmbătă, 8 decembrie, se vor desfăşura meciurile din etapa a 14-a, cea de a treia a returului şi ultima din acest an a campionatului naţional de fotbal al juniorilor A şi B.
Echipele Liceului cu Program Sportiv (LPS) Roman, pregătite de Sorin Manea (A) şi Constantin Lupuşoru (B), le vor întâlni pe cele de la Rapid CFR Suceava, pe stadionul “Constantinescu – Nehoi”, cu începere de la orele 12 şi 14. Programul etapei a fost decalat cu o zi, din cauza alegerilor din 9 decembrie. După 13 etape, juniorii A de la LPS Roman se află pe locul al şaptelea, cu 15 puncte, la cinci puncte de locul al patrulea, iar juniorii B ocupă locul al cincilea, cu 17 puncte, la şapte de a patra clasată. La finalul returului, primele patru echipe se vor califica în turneul play-off, la ambele categorii de vârstă.