Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trăşculescu, la Curtea de Apel: Ştiu ce înseamnă adevăratul "pericol public"

Publicat in Romania Libera, vineri 7 decembrie 2012 ·

Fostul deputat Alin Trăşculescu a spus, vineri, magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, unde se judecă recursul său împotriva deciziei de arestare, că ştie ce înseamnă adevăratul "pericol public", întrucât este unul dintre dintre iniţiatorii legii privind sancţionarea violenţelor pe stadioane, potrivit Realitatea.net

"Eu în calitate de iniţiator, cunosc foarte bine noţiunea de ordine publică şi de pericol public, deoarece sunt unul dintre cei ce au demarat acest proiectului legislativ privind sancţionarea violenţelor de pe stadioane", a arătat Trăşculescu, în încercarea de a convinge instanţa să accepte cercetarea sa în stare de libertate.

Totodată, fostul deputat a precizat că PNDI este un program promovat de PDL şi trebuia să şi-l asume.

De asemenea, acesta a arătat că este coiniţiatorul a peste 30 de proiecte legislative.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti urmează să se pronunţe pe recursul lui Alin Trăşculescu, împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti, de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Citeşte şi: Alin Trăşculescu află vineri dacă va fi judecat în libertate Fostul deputat Alin Trăşculescu a spus, vineri, magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, unde se judecă recursul său împotriva deciziei de arestare, că ştie ce înseamnă adevăratul "pericol public", întrucât este unul dintre dintre iniţiatorii legii privind sancţionarea violenţelor pe stadioane, potrivit Realitatea.net

"Eu în calitate de iniţiator, cunosc foarte bine noţiunea de ordine publică şi de pericol public, deoarece sunt unul dintre cei ce au demarat acest proiectului legislativ privind sancţionarea violenţelor de pe stadioane", a arătat Trăşculescu, în încercarea de a convinge instanţa să accepte cercetarea sa în stare de libertate.

Totodată, fostul deputat a precizat că PNDI este un program promovat de PDL şi trebuia să şi-l asume. @

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Un mormânt regal vechi de 3.700 de ani a fost descoperit în sudul Egiptului

G4Media acum 51 minute
O misiune arheologică egipteano-americană a descoperit un mormânt regal ce datează din A Doua Perioadă Intermediară a Egiptului (1650 î.Hr. – 1550 î.Hr.) în provincia Sohag din sudul acestei ţări, a anunţat Ministerul egiptean al Turismului şi Antic

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 21 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°