În România a fost nevoie, în 2012, de trei guverne pentru a rata creşterea economică, deşi oricare dintre ele, fie că ar fi fost vorba de Boc, de Ungureanu sau de Ponta, ar fi reuşit acest lucru, cel mai probabil, şi de unul singur. A fost un an pierdut. Românii vor intra în noul an cu aceeaşi administraţie publică ineficientă şi orientată parcă prin statut împotriva mediului privat, cu un PIB crescut doar din inflaţie, cu managementul privat la companiile de stat menţinut în continuare doar la stadiul de variantă, cu o evaziune fiscală care ştrangulează economia şi cu o clasă politică lipsită de idei bune sau de motivarea de a le pune în aplicare.

După 2009 şi 2010 a devenit evident că este rândul statului să preia, direct sau indirect, responsabilitatea relansării creşterii economice. Nu este vorba aici nici despre tăierea salariilor sau de majorarea TVA şi nici despre faptul că, o dată la câţiva ani (s-a întâmplat să fie 2011), România are un an agricol excepţional. Statul trebuia să preia rolul de motor al creşterii economice.

O parte dintre câştigurile obţinute în 2009, 2010 şi 2011 au fost anulate anul acesta din start de bugetul guvernului Boc, fundamentat pe cifre scoase de pe lista dorinţelor trimise lui Moş Alegeri. Guvernele Ungureanu şi Ponta au preluat un proiect de buget imaginar, paralel cu realitatea. Acest lucru nu le-a deranjat însă, prea tare. Ele au ocupat şi ocupă, oricum, Palatul Victoria doar cu gândul la alegeri, fără scopul asumat de a şi guverna şi nu doar de a deţine puterea executivă.

În România, probabil singurul stat din lume în care s-a anunţat reintrarea în recesiune şi apoi, după doar câteva zile, majorarea salariilor bugetarilor, salvarea ar fi trebuit să vină din creşterea consumului. Ar fi putut să vină din eliminarea hoţiei din companiile de stat, din eficientizarea administraţiei publice şi din investiţiile re