IAȘI. Inițiativa civică Ieșenii vor aeroport a organizat ieri o dezbatere publică la care au participat autoritățile locale reprezentate de Președintele Consiliului Județean, Cristian Adomniței, și directorul Aeroportului Internațional Iași, Marius Bodea. Organizatorii manifestării spun că inițiativa are 3 etape, prima, mobilizarea maselor critice, s-a concretizat prin acțiuni online, precum petiția adresată Guvernului României, dar și offline, precum Marșul Auto de pe 24 noiembrie. A doua etapă constă în prezentarea acestei nevoi autorităților locale și centrale și conștientizarea demersurilor ce se fac în această direcție. Ultima etapă prevede construirea unui dialog între părțile implicate astfel încât rezultatul final să fie cel al unui aeroport funcțional și sustenabil, care sa ofere legături aeriene către cele mai importante destinații europene de afaceri și turism/leisure.
Mădălina Buzdugan, Responsabil Comunicare Ieșenii vor aeroport a explicat că întâlnirea a atins, pe parcursul celor 2 ore jumătate, planul de dezvoltare a aeroportului Iași existent, cu referire la bugetul Consiliului Județean și fondurile solicitate de la Guvernul României.
Astfel, pe 17 decembrie se va deschide licitația pentru construcția pistei, președintele CJ afirmând că problema nu a fost niciodată lungimea și lățimea pistei, ci rezistența acesteia.
“Noi am evaluat-o la 50 de milioane de euro, mai jos de atât nu am putut coborî, dar dacă cineva ne dă asigurări că se poate construi o pistă flexibilă de 2400 m lungime şi 60 lăţime, plus infrastructura adiacentă, nu ne supărăm”, a susținut Cristian Adomniței.
În ceea ce privește proveniența banilor pentru construcția și modernizarea aeroportului, cetățenii prezenți la dezbatere au putut afla că bugetul CJ este blocat pentru această prioritate, iar cererea către Guvern a fost deja depusă pentru întreaga sumă de 50