• pe 23 si 25 ianuarie 2013 va avea loc concursul pentru ocuparea postului de presedinte al CAS Neamt • Valerică Frătilă, care se află în proces cu CNAS, consideră că acest concurs nu trebuia organizat, postul fiind în litigiu n
Sefia Casei de Asigurări de Sănătate Neamt este scoasă la concurs de către Casa Natională, urmînd ca la începutul anului viitor să fie numit un presedinte pe o perioadă de 4 ani. CNAS a anuntat marti, 4 ianuarie, că organizează concurs în perioada 23-25 ianuarie 2013, la sediul din Bucuresti, pentru ocuparea posturilor vacante de presedinte - director general în 40 de judete printre care si Neamt. Organizarea unui concurs la nivel national este explicabilă ca urmare a faptului că la mijlocul acestui an, în luna iulie, a fost emis un ordin prin care au fost modificati mai bine de jumătate dintre indicatorii de management. Conform legii, în aceste conditii, vechii presedinti, chiar dacă ocupaseră postul prin concurs, nu mai îndeplineau conditiile si astfel fie urmau să participe la un nou concurs dacă doreau, fie ar fi trebuit să lase locul altora. Cei care intentionează să se înscrie la acest concurs, trebuie să-si depună dosarele de înscriere pînă pe data de 18 decembrie, la ora 17, la sediul Casei Nationale din Bucuresti. Pe data de 21 decembrie se vor afisa rezultatele selectiei dosarelor de înscriere iar pînă pe data de 28 se vor solutiona eventualele contestatii. Concursul va consta efectiv într-o probă scrisă ce se va desfăsura pe 23 ianuarie 2013 iar interviul va avea loc două zile mai tîrziu, pe 25 ianuarie. La sefia Casei Judetene Neamt este în acest moment medicul Magda Spînoiu, care a fost numită director interimar la începutul lunii noiembrie. Cel mai probabil aceasta se va înscrie la concurs, dar lista rămîne deschisă si pentru altii. Fostul presedinte al CJAS Neamt, Valerică Frătilă, sustine că el nu se va înscrie nu pentr