Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Irimie: Zona de munte a judeţului are nevoie de un senator care a demonstrat că poate să realizeze ceea ce promite

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 7 decembrie 2012 ·

Candidatul Alianţei România Dreaptă (ARD) pentru funcţia de senator în Colegiul nr. 1 Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc – Gura Humorului, doctorul Cristian Irimie, consideră că locuitorii din zona de munte a judeţului au nevoie să fie reprezentaţi de un senator care a demonstrat că poate să realizeze ceea ce a promis. Cristian Irimie a declarat că începând cu data de 10 decembrie 2012 îşi propune să susţină în Parlamentul României toate dorinţele şi proiectele cetăţenilor şi primarilor din colegiul în care candidează. Irimie a subliniat că a demonstrat că poate să realizeze ceea ce a promis prin ceea ce a făcut pentru judeţul Suceava în perioada 2009 – 2012, atunci când a ocupat funcţia de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Candidatul ARD în colegiul de Senat din zona de munte a judeţului a arătat că în această perioadă au fost alocate sume importante de bani pentru reabilitarea spitalelor din Suceava, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Rădăuţi şi Siret, şi a acordat sprijin primăriilor pentru accesarea de fonduri europene în vederea reabilitării şi dotării ambulatoriilor de specialitate din spitalele Suceava, Rădăuţi şi Siret. De asemenea, Cristian Irimie a arătat că a susţinut deschiderea centrului de dializă din Rădăuţi, precum şi reabilitarea staţiilor de Ambulanţă din Suceava, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Fălticeni şi Rădăuţi. Irimie a mai spus că tot în această perioadă, mai multe primării sucevene au fost sprijinite pentru deschiderea şi reabilitarea unor cabinete medicale rurale.

Cristian Irimie a ţinut să sublinieze că în calitate de senator în zona de munte a judeţului îşi propune mai multe obiective de realizat în perioada 2012 – 2016, amintind de continuarea şi dezvoltarea sprijinului pentru reabilitarea infrastructurii spitaliceşti şi rutiere, sprijinirea primăriilor pentru obţinerea fondurilo

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a cucerit Supercupa României

Ziua Constanta acum 18 minute
Campioana României din sezonul 2024/2025, FCSB, și câștigătoarea Cupei României, CFR Cluj, s-au întâlnit astăzi, 5 iulie 2025, în meciul pentru Supercupa României. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua din București și s-a încheiat cu succesul cu

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum o ora
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 46 minute
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum o ora
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Accident aviatic în Austria. Patru morți după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni

Adevarul acum o ora
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă într-o zonă împădurită din vestul Austriei, provocând un incendiu care a cuprins pădurea din apropiere. Toate cele patru persoane aflate la bord, cetățeni germani, și-au pierdut viața în accident.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 8 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

O femeie din Iaşi a ajuns în stare critică la spital după ce a mâncat prea multe cireşe. Avertismentul medicilor

Adevarul acum 2 ore
O femeie din Iași a ajuns în stare critică la spital după ce a consumat o cantitate mare de cireșe. Medicii avertizează că pacienții dializați riscă complicații grave în sezonul fructelor, dacă nu respectă restricțiile alimentare.

Trump anunță că va începe în zilele următoare discuţiile cu China privind un acord pentru TikTok

HotNews acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor începe discuţiile cu China luni sau marţi, pentru a ajunge la un acord privind aplicaţia TikTok, deţinută de compania chineză ByteDance, transmite News.ro citând Reuters. „Cred că vom

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 8 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon: S-a calificat în optimile probei de dublu

Mediafax acum 2 ore
Aflată în ultimul an al carierei, Soranei Cîrstea nu mai pune accent pe câștiguri, în condițiile în care, de-a lungul timpului, a încasat peste 10 milioane de dolari, notează prosport.ro. La ediția din acest de la Wimbledon, ea a fost eliminată în p

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

19°/39°