Un adolescent în vârstă de 16 ani, din Zalău, a ajuns vineri la prima oră la Urgenţă, după ce a fost accidentat de un autoturism al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, pe strada Simion Bărnuţiu, în apropierea Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din municipiul sălăjean. La volanul maşinii se afla şoferul ISJ Sălaj, care îl ducea pe inspectorul şcolar general Gheorghe Bancea la o şcoală din oraş, pentru a lua parte la un eveniment. Inspectorul şcolar general al ISJ Sălaj, Gheorghe Bancea, a declarat că adolescentul a sărit pur şi simplu în faţa maşinii, traversând strada prin loc interzis. „Ne-am trezit că dintre maşinile parcate pe marginea străzii, adolescentul a sărit în faţa maşinii. Noi am frânat, însă nu am putut evita impactul. A fost chemată rapid o ambulanţă, iar băiatul a fost dus la spital. M-am dus şi eu la Urgenţă, să văd cum se simte, iar din primele investigaţii, pare să aibă doar o contuzie uşoară la genunchi”, a declarat Gheorghe Bancea. La faţa locului a fost trimisă o echipă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, pentru a face măsurători şi a cerceta cazul. Vom reveni cu amănunte.
Un adolescent în vârstă de 16 ani, din Zalău, a ajuns vineri la prima oră la Urgenţă, după ce a fost accidentat de un autoturism al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, pe strada Simion Bărnuţiu, în apropierea Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din municipiul sălăjean. La volanul maşinii se afla şoferul ISJ Sălaj, care îl ducea pe inspectorul şcolar general Gheorghe Bancea la o şcoală din oraş, pentru a lua parte la un eveniment. Inspectorul şcolar general al ISJ Sălaj, Gheorghe Bancea, a declarat că adolescentul a sărit pur şi simplu în faţa maşinii, traversând strada prin loc interzis. „Ne-am trezit că dintre maşinile parcate pe marginea străzii, adolescentul a sărit în faţa maşinii. Noi am frânat, însă nu am putut evita