- Gânduri despre femeia iubită -

Femeia iubită poate fi femeia la care nu te gân­deşti niciodată în mod precis şi care îţi intră în viaţă când te aştepţi cel mai puţin, schim­bân­du-ţi întrea­ga fire, până în măduva gân­du­lui.

Ea apare intempestiv sau, dimpotrivă, poate fi în preaj­ma ta de când te ştii, fără ca tu să fi băgat acest fapt în sea­mă. Vine de undeva de aproape, sau de la ce­lălalt capăt al lumii, ştiute sau neştiute, intră cu tot bagajul ei sentimental şi spiritual în sufletul tău, unde îşi face culcuş înflorat de brocart im­perial.

Încet, încet, ea înlocuieşte pentru tine, ire­me­­diabil îndrăgostit, elemente vitale.

Lipsa ei din viaţa ta poate echivala uneori cu cea a oxigenului sau a apei, îmbolnăvindu-te incurabil.

În cele din urmă, ea te subjugă într-atât, în­cât nu îi mai reproşezi nimic, nici chiar ca­pri­cii­le, minciunile ori improvizaţiile, pe care i le ac­cepţi chiar şi conştient, căci un bărbat ce iu­beş­te cu adevărat, iartă.

Cu atât mai mult atunci când femeia iubită te aşteaptă în prag, cu ochii vătămaţi de zare, plină de dor şi nerăbdare, luminoasă, calină şi blândă, când soseşti de la un drum lung sau de la munca ta cotidiană, fără să îi pese că eşti obosit, prăfuit, că ai barba nerasă ori că miroşi greu a sudoare, ea te îmbrăţişează vibrând, te ajută să te curăţeşti, îţi transferă parfumul ei tulburător şi îţi inoculează dorinţa ei de femeie aşteptătoare. Devine apoi o apă imensă, un­dui­toare în care te scufunzi adânc, adânc, uitând să mai ieşi chiar şi pentru o gură de aer...

(Acest text, destul de romanţios, aş fi putut să-l mai continui mult şi bine, m-a interpelat însă cineva care mi-l citea peste umăr când îl scriam şi m-a oprit din visare, zicându-mi că sunt un tâmpit vi­sător, că o asemenea toantă aşteptătoare nu mai există de pe vremea Crucia­delor şi că dacă astăzi bărbatul nu vine l