Eliberarea Bucureştiului de sub ocupaţia germană, în primul război mondial, s-a făcut chiar de praznicul Sfântului Dimitrie Basarabov, ocrotitorul oraşului. A fost încă una dintre minunile săvârşite de acesta, iar cei care cunosc evenimentele petrecute în cei doi ani de ocupaţie nu pot să nu exclame, cu un dram de ironie, că… nemţii şi-au cam făcut-o cu mâna lor.
La ce mă refer? Capitala a fost ocupată, în urma unei bătălii dramatice, în noiembrie 1916. Regele şi o parte din membrii parlamentului şi ai guvernului s-au refugiat la Iaşi. Populaţia a ales fie să plece în exil, fie să rămână. La fel şi preoţimea. Mitropolitul primat Conon a rămas.
Nemţii erau aliaţi cu vecinii noştri sudici, bulgarii – care uitaseră că ne datorau în bună măsură Independenţa lor, dar nu puteau uita pretenţiile teritoriale ale României de după războaiele balcanice (de altfel, ei reocupaseră Cadrilaterul şi Dobrogea...). Mai era ceva ce bulgarii ar fi vrut să revendice: moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov. Ele ajunseseră în ţara noastră nu printr-un furt, ci aduse de către generalul rus Piotr Salticov, în 1774, pentru a le proteja de turci (la rugămintea mitropolitului Ţării Româneşti, Grigorie al II-lea, el lasă Bucureşiului moaştele, dar ia cu sine mâna dreaptă a sfântului, pe care o dăruieşte Lavrei Pecerskaia, la Kiev).
Neputând obţine pe căi cinstite moaştele sfântului născut în satul Basarabi, din Bulgaria, vreo douăzeci de soldaţi bulgari, în crucea nopţii, le fură... Despre acel incident, petrecut în noaptea de 16 spre 17 februarie, relatează, într-o scrisoare, Stelian Constantinescu, cel care fusese procuror de serviciu pe lângă Tribunalul Ilfov în noaptea cu pricina. Spicuim din această scrisoare – care a fost predată de autor, cu titlul de document istoric, la cancelaria mitropolitului primat –, alegând fragmentul în care sergentul de pază la M
