Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Ohio au descoperit că, precum Soarele, şi alte stele ar putea forma sisteme ale căror planete ar putea fi locuite, informează Daily Mail.
Geologii şi astronomii americani au realizat o cercetare prin care au încercat abordeze noi metode de descoperire a eventualelor forme de viaţă extraterestre.
Aceştia au căutat elemente radioactive precum toriul sau uraniul, a căror prezenţă încălzeşte interiorul planetelor. Acest lucru determină mişcarea plăcilor tectonice, a căror prezenţă contribuie la menţinerea apei pe suprafaţa Pământului.
Potrivit sursei citate, dintre cele opt sisteme solare gemene studiate de cercetătorii din Ohio, şapte au prezentat cantităţi de toriu mai mare decât cea a Soarelui. Acest fapt ar putea fi un indiciu că planetele care gravitează în jurul acestor stele conţin la rândul lor mult toriu, fiind astfel mai calde chiar decât Terra.
„Dacă se dovedeşte că aceste planete sunt mai calde decât credeam noi înainte, atunci putem creşte numărul de <
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Ohio au descoperit că, precum Soarele, şi alte stele ar putea forma sisteme ale căror planete ar putea fi locuite, informează Daily Mail.
Geologii şi astronomii americani au realizat o cercetare prin care au încercat abordeze noi metode de descoperire a eventualelor forme de viaţă extraterestre.
Aceştia au căutat elemente radioactive precum toriul sau uraniul, a căror prezenţă încălzeşte interiorul planetelor. Acest lucru determină mişcarea plăcilor tectonice, a căror prezenţă contribuie la menţinerea apei pe suprafaţa Pământului.
Potrivit sursei citate, dintre cele opt sisteme solare gemene studiate de cercetăto