Aproximativ opt deputaţi din zece candidează pentru un nou mandat în viitorul legislativ, majoritatea optând să îşi păstreze locul în Cameră, dar şi colegiile în care au fost aleşi în urmă cu patru ani.
Astfel, din cei 89 de deputaţi PSD, 69 vor figura pe buletinele de vot la alegerile din 9 decembrie, din partea USL, patru depunându-şi candidatura în alte circumscripţii, iar doi pentru Senat.
În competiţia pentru un fotoliu în Camera Deputaţilor au intrat actualii deputaţi Sonia Drăghici Sorin Roman (Bihor), Viorel Hrebenciuc, Gabriel Vlase şi Iulian Iancu (Bacău), Cornel Itu (Cluj), Claudiu Iulian Manda, Ion Călin, Valeriu Zgonea, Florentin Gust Băloşin şi Petre Petrescu (Dolj), Bogdan Niculescu Duvăz, Radu Vasilică şi Mircea Drăghici (Argeş), Laurenţiu Nistor (Hunedoara), Victor Ponta şi Vasile Popeangă (Gorj), Adrian Solomon şi Victor Cristea (Vaslui), Anghel Stanciu, Vasile Mocanu şi Neculai Răţoi (Iaşi).
Acestora li se alătură Vlădoiu Aurel şi Vasile Bleotu (Vâlcea), Eugen Bejinariu, Eugen Uricec şi Ioan Stan (Suceava), Dumitru Chiriţă, Cătălin Croitoru, Rodica Nassar, Georgian Pop şi Florian Popa (Bucureşti), Ciobanu Gheorghe, Sorin Stragea şi Dorel Covaci (Timiş), Radu Coclici (Alba), Andrei Dolineaschi (Botoşani), Ileana Dumitrache şi Manuela Mitrea (Constanţa), Mircea Duşa (Harghita), Marian Ghiveciu, Stelian Martin şi Adrian Mocanu (Buzău), Ghiorghe Vasile Gliga (Mureş), Horia Grama (Covasna), Florin Iordache şi Daniel Ionuţ Bărbulescu (Olt), Ciprian Florin Luca (Arad), Ion Mocioalcă (Caraş Severin), Marian Neacşu (Ialomiţa), Ciprian Nica şi Angel Tâlvăr (Vrancea), Constantin Niţă (Braşov), Iuliu Nosa (Sălaj), Cristian Rizea şi Mihai Tudose (Brăila), Gheorge Roman (Sibiu), Lucreţia Roşca, Viorel Ştefan, Dan Nica, Florin Pâslaru (Galaţi), Andrei Valentin Sava (Prahova), Ion Stan (Dâmboviţa) şi Florin Tătaru (Maramureş).
Deşi can