Am mai spus-o chiar aici: istoriile literare sînt o specie a istoriografiei, pur și simplu; cu nimic mai puțin istorii decît istoria civilizației, istoria artei, istoria științei sau istoria filozofiei. Acestea fiind zise, este timpul însă ca un anume spirit rigid în considerarea lor să fie depășit și la noi, acceptîndu-se că acest tip de recapitulări-sinteză poate cunoaște o uluitoare diversitate. Pledez, altfel spus, pentru o abandonare a timidității și a conformismelor în materie, trecîndu-se la discuții neinhibate pe seama moștenirilor rămase de pe urma scriitorilor. Un nou prilej pentru reluarea discuției se ivește grație talentului impresionant al unui parodist care, exersînd cu sistemă în perimetrul caracteristic darului său, a ajuns recent să alcătuiască prima istorie a poeziei noastre de la începuturi și pînă astăzi în parodii alăturate originalelor. Vorbesc aici despre Lucian Perța, autorul volumului Vizita de dimineață. O panaramă a poeziei românești de la origini pînă în prezent (București, Editura Tracus Arte, 2011, 652 p.). Antrenat în atelierele grupării creatoare Ars Amatoria, la sfîrșitul anilor ’70, pe cînd studențea prin Cluj, Lucian Perța s-a dovedit a fi poetul echipei în care Ioan Groșan a jucat rolul prozatorului și al dramaturgului, Radu G. Țeposu pe cel al criticului și istoricului literar, iar George Țîra pe cel al managerului cultural și al jurnalistului de vocație. Marele talent al lui Lucian Perța nu este, cum se poate socoti în pripă, imitația după diversele abordări poetice. El este mult mai ambițios decît atît, turnînd în tiparele oferite de alții o sensibilitate și un mod de a pune lumea în versuri care, după cîteva lecturi, își vădește originalitatea și aerul personal. Acest lucru se petrece însă punînd în oglinzi distribuitoare de noi accente, măritoare sau micșorante, ceea ce, în alt mod și cu alte idei, spuseseră autori