Președintele Traian Băsescu a susţinut vineri că viitorul șef al Guvernului trebuie să fie pro-european și pro-atlantist, să aibă un CV ”imbatabil” şi eventual să fi avut experienţă în administraţia centrală precum conducerea unui minister.
”Trebuie să fie un pro-european și un pro-atlantist. Sigur, asta nu exclude relația cu Rusia sau cu China, India sau cu oricine vreți. Dar domiciliul acestei țări este în UE și în NATO, aici ne construim și securitatea și prosperitatea, în UE și în NATO. Deci mi-aș dori ca primul-ministru să aibă un profil pro-european, pro-atlantist, pentru că acestea sunt interesele naționale vitale ale României”, declarat președintele la Palatul Cotroceni, referitor la profilul viitorului prim-ministru.
De asemenea, acesta a spus că și-ar dori ca propunerea partidelor ”să fie o personalitate care să fie loială interesului național, pe care să-l așeze deasupra intereselor de partid și deasupra intereselor de grup, fie ele și de grup mediatic” și să țină la valorile europene.
”Aș vrea ca prin toată activitatea lui, cel care va deveni prim-ministru, aș vrea să fie un om care a susținut tot timpul respectarea principiilor Constituției, a principiilor statului de drept și a principiilor care funcționează din punct de vedere politic, în UE, adică valorile europene să fie un mod de viață pentru acest politician care va dori să devină prim-ministru al României”, a mai spus președintele.
Mai mult, Băsescu a punctat că unul dintre criteriile de selectare a candidaților pentru noul șef al Executivului rebuie să fie ”un om despre care să știm tot sau aproape tot”, să nu aibă ”umbre” deoarece ”acel politician devine șantajabil” iar CV-ul acestuia să fie ”imbatabil”.
”Un alt aspect asupra căruia mă voi opri în desemnare și rog si partidele să se orienteze către aceste criterii, să nu aibă vulnerabil