Colindatul a fost la origini o urare menită să se împlinească prin puterea magică a cuvintelor. Cea mai veche formă de colindat a fost colindatul cu mască animalieră, atestat în judeţul Arad din secolul al XVIII-lea, când pentru a umbla prin sat cu ţurca era nevoie aprobare de la pretor. În Şimand, colindatul începea în după-amiaza zilei de Ajun, şi continua până noaptea târziu. Primii care ieşeau pe uliţele satului la colindat erau pruncii. Ei purtau straiţe în gât şi bâte în mâini. „Corindau” de obicei în curte, în faţa uşii, a geamului şi doar dacă gazda dorea, în casă.

În colindele rostite sau cântate de copii mesajul este direct şi concret, ei urează şi cer:

Coringyiţă cu cogyiţă

Hoalbă uătyii la poliţă;

Văd on colac ş-on cârnaţ,

Sculaţ’ gazdă şi mi-l daţ’!

sau

Puică nyagră bagă-n sac,

Scoală gazdă, dă-m’ colac!

Nu-m’ da mic că mi-i frig!

Dă-mi-l mare, binye-mi pare,

Cât rotyiţa plugului.

Umple straiţa pruncului

Să să ducă-n treaba lui !218

După corindă, copii scandau:

Să fii gazdă sănătoasă (veseloasă)

Să plăteştyi corinda noastă

C-on colac mândru, frumos

Dân peliţa lu’ Cristos!

sau

Dântr-on fir dă busuioc

Dă-i Doamne gazdii noroc

Dântr-on fir dă iarbă creaţă

Dă-i Doamne gazdii viaţă

Şi la tăţ câţ îs în casă.

Pentru corindat şi urări gazdele le dădeau nuci, mere, colaci, bomboane şi, foarte rar, bani.

După ce se întuneca, locul copiilor era luată de ceata de feciori. Din acest punct de vedere, ceata feciorilor păstra atât orânduiala ostăşească, deprinsă de către tinerii din Şimand pe timpul satisfacerii serviciului militar – mai ales în armata imperial habsburgică, deoarece aceasta este perioada când se conturează şi se manifestă tot mai bine aceste obiceiuri. Înainte de a intra în curtea gospopdarului,