Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa va renunţa la acordarea ajutoarelor pentru repatrierea romilor

Publicat in Romania Libera, vineri 7 decembrie 2012 ·

Ministrul francez de Interne, Manuel Valls, a anunţat, vineri, că a decis să nu mai fie acordate ajutoare financiare romilor care acceptă repatrierea în ţările de origine, informează AFP, potrivit Mediafax.

"Organizaţiile neguvernamentale şi asociaţiile consideră că aceste ajutoare au contraefecte. Vom schimba acest sistem", a spus Valls, fără a oferi un calendar concret.

"Aceste ajutoare creau un circuit între România şi Franţa", a subliniat Valls, care denunţase în septembrie "efectele perverse" ale sistemului.

Conform asociaţiilor, numărul romilor din Franţa rămâne constant - între 15.000 şi 20.000 -, pentru că persoanele expulzate revin.

Ajutorul financiar pentru repatriere a fost de 300 de euro pentru adulţi şi de 100 de euro pentru minori.

Anul trecut, peste 10.600 de persoane au beneficiat de acest ajutor, dintre care 2.000 de minori, conform Oficiului francez pentru imigraţie.

Ministrul francez de Interne a insistat că este nevoie de o strategie pentru integrarea romilor. "Trebuie să depăşim stigmatizarea în problema romilor, nu pot fi folosiţi ca o minge plimbată dintr-o parte în alta", a spus el. Ministrul francez de Interne, Manuel Valls, a anunţat, vineri, că a decis să nu mai fie acordate ajutoare financiare romilor care acceptă repatrierea în ţările de origine, informează AFP, potrivit Mediafax.

"Organizaţiile neguvernamentale şi asociaţiile consideră că aceste ajutoare au contraefecte. Vom schimba acest sistem", a spus Valls, fără a oferi un calendar concret.

"Aceste ajutoare creau un circuit între România şi Franţa", a subliniat Valls, care denunţase în septembrie "efectele perverse" ale sistemului.

Conform asociaţiilor, numărul romilor din Franţa rămâne constant - între 15.000 şi 20.000 -, pentru că persoanele expulzate revin.

Ajutorul financiar pentru repatriere a fost de 300

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, pus în libertate de Tribunalul Ilfov / El a părăsit penitenciarul, fiind aşteptat de soţie / Susţine că nu mai este interesat de viaţa publică - FOTO

News.ro acum 2 ore
Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, care executa o pedeaspă cu închisoarea de nouă ani, a fost eliberat condiţionat în urma unei decizii a Tribunalului Ilfov, care este definitivă. El a părăsit penitenciarul, luni după-amiază, fiind aşteptat de

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum o ora
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

O nouă zi liberă pentru elevi și profesori. De ce și când a fost stabilită

Ziare.com acum 3 ore
Miercuri, 5 iunie, este Ziua Învățătorului 2024. Cu această ocazie, elevii și profesorii au zi liberă, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor. Totul se face conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector –

Trei asistenţi medicali de la Spitalul Judeţean Constanţa, reţinuţi pentru luare de mită în formă continuată/ Ei sunt acuzaţi că au primit bani pentru a urgenta formalităţile de predare a persoanelor decedate

News.ro acum 2 ore
Trei asistenţi medicali de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au fost reţinuţi pentru luare de mită în formă continuată, fiind acuzaţi că au primit bani pentru a urgenta formalităţile de predare a trupurilor persoanelor decedate.

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum o ora
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum o ora
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 3 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 2 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Amnesty International cere Curţii Penale Internaţionale să ancheteze Israelul cu privire la ”crime de război”, acuzându-l de uciderea a 44 de civili palestinieni, inclusiv 32 de copii, în aprilie. ”Aceste atacuri devastatoare au decimat familii şi au luat viaţa a 32 de copii”

News.ro acum 2 ore
Amnesty International (AI) acuză Israelul de uciderea în aprilie a 44 de civili palestinieni - inclusiv 32 de copii - în trei atacuri aeriene în centrul şi sudul Fâşiei Gaza şi cere Curţii Penale Internaţionale (CPI) să deschidă o anchetă cu privire

Care este suma pe care statul român o va acorda pentru repatrierea cetăţenilor români decedaţi în străinătate

Adevarul acum o ora
Statul român va suporta cheltuielile de repatriere a cetăţenilor români decedaţi în străinătate, la solicitarea familiei. Este vorba de 5.000 de euro, potrivit unui proiect legislativ adoptat în Senat.  

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

17°
lun.

10°/18°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

19°
lun.

12°/19°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/21°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

22°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°