În 2012, Horia Tecău a câştigat titluri de Mare Şlem şi Masters, a jucat o a treia finală la Wimbledon, dar s-a despărţit de partenerul său, suedezul Robert Lindstedt.
Unul dintre sportivii constănţeni cu cele mai bune rezultate în anul ce este pe cale să se încheie este jucătorul de tenis Horia Tecău. El a reuşit, în 2012, să îşi treacă în palmares un prim titlu de Grand Şlem, la dublu mixt, primul trofeu la un turneu din seria Masters, alături de Robert Lindstedt şi a jucat a treia finală consecutivă la Wimbledon, din păcate, pierdută şi aceasta. Finalul de an i-a adus lui Tecău o nouă participare la Turneul Campionilor, dar şi despărţirea de partenerul din ultimii trei ani, suedezul Robert Lindstedt.
Debutul anului viitor îl va găsi în tren pe Horia, dar nu alături de Lindstedt, ci de un alt jucător de top al ierarhiei mondiale, Max Mirnyi. Parteneriatul româno-suedez a durat trei ani. „A fost un parteneriat cu adevărat solid. Acum trei ani, înainte să jucăm împreună, Robert era deja un jucător cu experienţă, iar eu eram în creştere, însă nu aveam clasament pentru a prinde turneele mari. El avea nevoie de un partener serios, iar eu de un partener cu clasament, aşa că lucrurile s-au potrivit şi am continuat să jucăm împreună", explică Tecău debutul colaborării cu Lindstedt.
Viitorul partener al lui Tecău, Max Mirnyi, fost număr 1 mondial în clasamentul de dublu, se aşteaptă la rezultate excelente şi a spus că pentru el Nadia Comăneci a fost o inspiraţie.
Până la confruntările din circuitul mondial, Horia Tecău îşi va demonstra talentul de dansator la show-ul „Dansez pentru tine", însă, în cadrul unei ediţii speciale cu caracter umanitar. Partenera la această emisiune va fi prezentatoarea tv Iulia Vântur.
Pentru constănţean, anul se încheie într-o companie plăcută. El va participa alături de Sorana Cârstea, la o acţiune menită s