În Belarus, angajaţii întreprinderilor modernizate de stat nu pot părăsi locul de muncă. Încălcarea dispoziţiei este ameninţată cu răspunderea penală. Cauza acestor măsuri radicale o constituie valul de concedieri şi plecări "după pâine" în străinătate.
"Pregătiţi decretul: până la încheierea modernizării întreprinderilor interzicem orice concedieri de la locurile de muncă. Angajatul nu poate pleca fără acordul şefului" - a declarat preşedintele Aleksander Lukaşenko, vizitând recent fabrica de stat Borisevdrev din Borisev, care produce articole din lemn. De cei care vor încălca dispoziţia, se va ocupa MAI. Vor fi trimişi la munci forţate (ceea ce înseamnă îngrădirea parţială a libertăţii), iar după ispăşirea pedepsei vor fi obligaţi să se întoarcă la locul vechi de muncă. În situaţiile conflictuale, singura instanţă la care poţi face reclamaţie este guvernatorul regiunii.
Deocamdată, interdicţia se referă numai la întreprinderile de prelucrare a lemnului, dar curând va cuprinde şi alte ramuri ale industriei. Şi deşi proiectul decretului respectiv încă nu a apărut, directivele lui Lukaşenko suntr obligatorii începând din decembrie. Preşedintele justifică aceste măsuri prin grija pentru binele angajaţilor. El afirmă că este interesat de "menţinerea unei discipline dure".
În realitate, cauza acestor măsuri radicale este valul de concedieri din întreprinderile de stat. Criza şi scăderea veniturilor provocată de ea fac ca tot mai mulţi belaruşi să părăsească ocupaţiile de până acum şi să plece la lucru peste graniţă, în primul rând în Rusia. Este greu de găsit oameni noi în locul lor.
"În lume, criza atrage după sine concedieri masive şi oamenii reuşesc cu greu să-şi păstreze locurile de muncă. În Belarus nu există astfel de concedieri, în schimb scad dramatic veniturile. Din salariu nu te poţi hrăni şi trebuie să cauţi alte ocupaţii" - s