Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproximativ 40.000 de testări gratuite prin programul de screening pentru depistarea cancerului de col uterin

Publicat in Monitorul de Cluj, vineri 7 decembrie 2012 ·

Aproximativ 40.000 de femei au fost testate, gratuit, în primele trei luni de la debutul Programului naţional de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin, informează Ministerul Sănătăţii.

Cele mai multe testări Babeş -Papanicolau, aproximativ 20.000, au fost realizate în unităţile sanitare din vestul, sud-vestul şi nord - vestul ţării. De asemenea, în unităţile din judeţele din centrul ţării au fost executate în jur de 8.000 de testări.

"Este un început bun pentru acest program. Ne bucură faptul că femeile sunt receptive şi vor să participe, chiar dacă prezenţa medicilor de familiile este încă redusă. Încurajăm femeile ca şi anul viitor să participe la testări. Un rezultat pozitiv nu înseamnă cancer, dar înseamnă verificări ulterioare, mai amănunţite, care sunt şi ele tot gratuite şi care îţi pot salva viaţa. România are cea mai mare rată de de mortalitate prin cancer de col uterin din Uniunea Europeană", a declarat ministrul Sănătăţii, Raed Arafat, potrivit unui comunicat al MS.

Ministerul Sănătăţii a lansat de la 1 septembrie Programul naţional de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin.

În cadrul acestuia, toate femeile cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin, asimptomatice sau fără antecedente sugestive pentru patologia de cancer de col uterin, au posibilitatea să efectueze testarea prin metoda frotiului cervico-vaginal Babeş - Papanicolau. Programul MS este gratuit şi se va desfăşura anual, pe o perioadă de cinci ani.

Programul de testare gratuită a femeilor este coordonat de nouă unităţi regionale de management organizate la nivelul Institutelor Oncologice "Prof. dr. Alexandru Trestioreanu" din Bucureşti şi "Prof. dr. I. Chiricuţă" din Cluj Napoca, Institutul Regional Oncologic Iaşi, Spitalul

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum o ora
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Ministrul Educației, mesaj amplu despre „măsurile de criză adoptate”. Daniel David: Dacă tot este un guvern de sacrificiu, atunci să merite!

HotNews acum o ora
Ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj despre măsurile ce vizează sectorul pe care îl gestionează, luni, și a declarat că „alergarea după norme și burse ca scopuri în sine ne îndepărtează de educația de calitate și blochează ancorare

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 2 ore
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 44 minute
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

30°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°