"Descendenţii" de Kaui Hart Hemmings a ajuns la publicul românesc mai întâi printr-o ecranizare de succes, cu George Clooney în rolul principal, distins cu Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat, iar de curând şi graţie traducerii în limba română: un roman ce aduce alt ţinut american, complet necunoscut ca teritoriu al ficţiunii: Hawai. În centrul romanului se află o familie ce trece printr-o dramă puternică, relatată de capul familiei - Matt King, ce trece prin experienţe neaşteptate ca soţ, ca tată şi ca văr.
Numele de familie, King, deconspiră descendenţa din familia regală: o prinţesă a făcut o pasiune pentru un englez, a încălcat regulile prin căsătoria cu el, iar urmaşii moştenesc pământurile, sunt bogaţi, iar grija din prezent este legată de o posibilă vânzare a unor terenuri care le-ar aduce bani berechet şi o viaţă fără griji în continuare: Matt King este însă dintre toţi cu procentul mai mare din moştenirea fărâmiţată de-a lungul generaţiilor şi are un cuvânt de spus în alegerea unui cumpărător.
Dar Matt King soţul trebuie să înfrunte necazurile ce se abat peste el: soţia lui, Joanie, a suferit un accident nautic, se află în comă, şansele de revenire sunt nule, iar medicii ţin seama de testamentul ei care cere deconectarea de la aparatele ce o ţin în viaţă în mod artificial. Şi, odată cu perspectiva pierderii soţiei iubite de când s-au cunoscut, are şi alt calvar: află de intenţia soţiei de a-l părăsi, de iubirea pentru un alt bărbat.
Matt King tatăl se vede silit să comunice acum, după multă vreme de viaţă paralelă, cu fiicele sale (Alex de 18 ani şi Scottie de 10 ani), să se gândească la ce s-a petrecut cu ele, la întâmplări pe care a preferat să le ignore: Alex a experimentat drogurile şi are o lungă istorie a luptelor cu mama ei, de la care a moştenit şi frumuseţea, dar în locul iubirii apare ostilitatea şi respingerea, iar părinţ