Rolul FMI este să sprijine ţări care şchioapătă, şi nu să împrumute ţări care vor să devină "campioni economici", iar fără încheierea acordului cu Fondul oprirea finanţărilor externe în contextul crizei internaţionale ar fi fost catastrofală pentru România, consideră Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.
"FMI nu este instituţia care să împrumute ţări care vor să fie campioni economici. Nu ăsta este rolul FMI, să formeze campioni economici. Uneori este o simplă cârjă care să te ajute să mergi înainte. Era limpede că România avea nevoie de acordul cu FMI. Era nevoie de o cârjă care să susţină cât de cât consumul. Banii au venit să astupe un gol", a declarat Vasilescu cu ocazia lansării cărţii "România între Est şi Vest. Aderarea la FMI şi BIRD", de Ion Alexandrescu, arătând că exprimă o opinie personală.
Cartea documentează şi lămureşte procesul de aderare a României la cele două instituţii financiare internaţionale, după cum spune autorul.
Marea dezamăgire a FMI după anii de acord 2009-2011 cu România, ani în care au fost aplicate măsuri dure de austeritate, a fost că economia încă nu a revenit pe creştere. Însă, cu ajutorul măsurilor dure de austeritate şi al rolului de "elev silitor în faţa FMI", România a reuşit în ultimii ani să-şi îmbunătăţească imaginea în ochii investitorilor şi ai agenţiilor de rating.
Programul preventiv încheiat în 2011 cu FMI şi Comisia Europeană are ca obiectiv consolidarea creşterii economice, însă, până acum, redresarea a fost destul de lentă.
Vasilescu a răspuns şi unei întrebări care s-a tot vehiculat în mass-media în ultimii ani, referitor la faptul că BNR nu a vorbit nimic despre acordul cu FMI în 2008, iar în primăvara anului 2009 a fost parafat acordul.
"Acordul cu o instituţie ca FMI presupune acte de înaltă diplomaţie. La aceste negocieri nicio ţar