Fraza din titlul editorialului a fost rostită de un participant la una din Întâlnirile României literareşi anume la aceea cu tema „Scriitorii şi Securitatea. Ce ne spun dosarele CNSAS”, din noiembrie 2003. Remarca poate părea exagerată, dacă privim lucrurile din punct de vedere cantitativ.
Securitatea a strâns, cu siguranţă, mai multe informaţii decât i-au furnizat scriitorii pe care i-a recrutat. Din punctul de vedere însă al calităţii informaţiilor, şi nu mă refer neapărat la acelea ale lui Păunescu, al cărui dosar de reţea nu-l cunosc, „avantajul” este neîndoielnic de partea scriitorilor. Ofiţerii însărcinaţi să raporteze ierarhiei ceea ce descopereau, când îi urmăreau operativ pe scriitori, aveau rareori cultura şi capacitatea intelectuală de a-i „citi” corect. Exemplele de interpretare semidoctă, erorile de tot felul abundă în rapoartele lor, ca să nu vorbesc de modul, deseori agramat, de exprimare. Un caz nostim de incompetenţă, semnalat, culmea, chiar de către superiorul ofiţerului operativ, am găsit în cartea alcătuită cu ani în urmă de Dorli Blaga şi de Ion Bălu, Blaga urmărit de Securitate: ofiţerului cu pricina i se retrage dosarul deoarece, neştiind germană, nu s-a dovedit în stare să înţeleagă ce spunea „tovarăşul filosof”. În schimb, destule rapoarte datorate, cu mare probabilitate sau chiar cu certitudine, unor scriitori, sunt, dincolo de acurateţea stilistică, analize psihologice şi literare remarcabile, de care, din fericire, Securitatea n-a ştiut să profite întotdeauna. Recomand lectura cărţilor sau comentariilor pe care le-au consacrat dosarelor lor de urmărire Dorin Tudoran, Bujor Nedelcovici, Livius Ciocârlie şi, nu în ultimul rând, a Cărţii Albe a Securităţii, volumul 5, publicat în anii 1990 de Mihai Pelin sub oblăduirea SRI.
Un exemplu semnificativ este acela al unui cunoscut critic literar, autor în anii 1970, al unui Dicţionar de