La câteva ore după ce stratul de ninsoare s-a aşezat pe drumurile din judeţul Neamţ a avut loc şi primul accident de circulaţie pe zăpadă.
Evenimentul rutier s-a petrecut joi, 6 decembrie, în jurul orei 8.30, pe DJ 158, în interiorul localităţii Moldoveni. Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că în timp ce Vasile G., de 45 de ani, din Roman, în calitate de taximetrist, conducea un autoturism, pe DJ 158, în interiorul localităţii Moldoveni, pe un sector de drum în aliniament, din cauza vitezei neadaptate la un drum acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul volanului şi a acroşat-o pe Dora C., de 75 de ani, din comuna Moldoveni, care circula regulamentar, pe partea stângă, în acelaşi sens de mers cu autoturismul. În urma impactului, femeia a fost rănită uşor. Cercetările sunt continuate de Biroul Rutier Roman.