Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DANSEZ PENTRU TINE, SEZONUL 3. Pentru cine luptă Nicoleta Luciu, Oana Ioniţă şi Roxana Ionescu în finala din această seară

Publicat in Gandul, vineri 7 decembrie 2012 ·

Cel de-ai XII-lea sezon al emisiunii DANSEZ PENTRU TINE se apropie de final. În această seară, ProTv va transmite ultima ediţie a show-ului DANSEZ PENTRU TINE, SEZONUL 13, de la ora 20.30.

Nicoleta Luciu, Oana Ioniţă şi Roxana Ionescu sunt vedetele care au ajuns în finala de la DANSEZ PENTRU TINE.

În ultima ediţie din acest sezon a emisiunii DANSEZ PENTRU TINE cele trei perechile rămase în concurs, respectiv Nicoleta Luciu şi Attila Hainer, Oana Ioniţă şi Kovacs Ali Stoica şi Roxana Ionescu şi George Boghian, vor dansa musical si, la alegere, Bollywood sau street dance.

Nicoleta Luciu şi Attila Hainer, ghidaţi de coregraful Bogdan Boantă, luptă la DANSEZ PENTRU TINE, SEZONUL 13, pentru a construi o casă pentru părinţii lui Attila. Tânărul, originar din Oradea, nu şi-a dat seama că a te naşte într-o familie de rromi îţi poate aduce numai ghinioane până nu a ajuns la şcoală. Marginalizat, evitat şi tratat în permanenţă altfel, Attila a început să simtă din ce în ce mai greu povara de a fi rrom. Ghinioanele s-au ţinut lanţ şi pentru părinţii lui, care s-au îmbolnăvit atât de grav, încât n-au mai putut să lucreze nimic. Dansul a fost norocul lui Attila, pentru că el face parte dintr-o trupă în care este perfect integrat, iar acum, la Dansez pentru tine, vrea să obţină o casă pentru părinţii lui şi un viitor mai bun pentru el.

Oana Ioniţă dansează pentru Kovacs Ali Stoica, din Carei, care vrea să aducă zâmbetul pe chipul părinţilor lui. Aceştia au adăpostit în propria casă un om ce le-a adus numai necazuri. Nu a fost de ajuns că i-a escrocat, sora lui Ali s-a îndrăgostit de acest individ şi chiar şi-a părăsit familia pentru el. Şocaţi de-a dreptul de cele întâmplate, părinţii au început să aibă din ce în ce mai multe probleme: tatăl s-a apucat de băutură, iar mama s-a îmbolnăvit. Cu stâlpii familiei zdruncinaţi, situaţia financiar

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Anchetă în judeţul Cluj, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum / Manevrele de resuscitare nu au dat rezultat

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii şi procurorii din Cluj au deschis, luni, un dosar de cercetare penală, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum, iar manevrele de resuscitare derulate de către echipajele medicale nu au avut rezultat. ”În dimineaţa

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 39 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum o ora
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum o ora
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum 2 ore
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum o ora
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/33°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°