Ani întregi, dezbaterea publică din România a fost bombardată cu speranțe legate de votul așa zis uninominal (de fapt, bazat pe principiul un om într-o circumscripție). Prezumția de bază era aceea că votul pe liste nu asigură legătura între alegători și aleși. Și era corectă.

Problema era că sistemele bazate pe om/circumscripție prezintă și riscuri. Cei care mai atrăgeam atenția despre ele, eram blamați de val. Astfel încât, la un moment dat, am ajuns să scriu ceva de genul – dacă toți vor chestia asta, atunci trebuie să o facem ca să scăpăm măcar de obsesie. Ceea ce s-a și întâmplat.

Vedem acum numai problemele sistemului și aproape deloc avantajele. Legătura dintre ales și alegător e în continuare blurată de partid – am văzut cum s-au schimbat colegiile și cum,în acest an,au fost plimbați candidații dintr-un colegiu în altul. Parlamentari care chiar au muncit să-și facă o imagine bună în colegiul lor (nu mulți, dar există) au fost zburați de acolo din diverse calcule și acum trebuie să o ia de la capăt. În Statele Unite, această problemă este rezolvată prin alegeri primare – cetățenii au un cuvânt de spus în modul în care partidele mari selectează candidații. Fără un asemenea control preventiv, de fapt candidații noștri uninominali sunt în continuare dependenți de partid.

În schimb, marele risc al acestui sistem este localizarea extremă a dezbaterii. În forma sa coruptă, asta se numește pork-barrel în engleză – adică candidații promit că aduc bani de la buget în colegiu. Și asta o fac deja pe față, fără jenă – se promit spitale, grădinițe, poduri, târguri locale, te miri ce. Cum anume vor pune astaîn aplicare parlamentarii? Probabil șantajând guvernul: bani pentru colegii contra voturi. Dacă americanii au campanii publice împotriva acestei practici, la noi e încă subiect de mândrie. Primarul din Baia Mare, ales cu cel mai mare procent din țară