Cel mai important meci al turului pentru voleibaliştii orădeni are loc astăzi, de la ora 12.00, la sala LPS Bihorul. „Derby-ul Vestului", mai bine zis duelul dintre primele două clasate ale Diviziei A2, Seria Vest va opune formaţiile LPS Bihorul Atletic şi Universitatea Timişoara.
Cele două formaţii s-au întâlnit în chiar prima etapă a sezonului, pe malurile Begăi, "studenţii" timişoreni reuşind atunci o victorie la limită (scor 3-2). Acum "leii" pregătiţi de prof. Rodian Achimescu sunt decişi să-şi ia revanşa în faţa fostei prim divizionare, pentru a ierna în fotoliul de lider. Orădenii vin după victoria clară obţinută în faţa formaţiei clasate pe locul patru, CSM Câmpia Turzii (scor 3-0 în doar 56 de minute de joc), în timp ce bănăţenii au avut etapă liberă. "Am pregătit atent derby-ul cu Timişoara, pe care trebuie să-l câştigăm. Vom întâlni o fostă echipă de prima divizie, care va fi un adversar redutabil. Îi cunoaştem foarte bine, sunt puternici, îi respectăm ca adversari, dar ne dorim foarte mult să-i învingem. De aceea, fac apel la suporterii noştri să vină la sală să ne susţină pentru a ne arăta că merită să facem eforturi, dar şi pentru a vedea volei de calitate. Împreună cu ei suntem mai puternici şi mai motivaţi" - a precizat prof. Rodian Achimescu, antrenorul formaţie orădene. Meciul cu liderul va fi ultimul joc oficial din acest an pentru echipele din eşalonul secund, întrecerea urmând a se relua la începutul lunii februarie.
Celelalte partide ale rundei a 8-a (prima din cadrul returului): Banatul Caransebeş - CSM Câmpia Turzii, UMF Cluj - CNE Dej, Torpi Târgu Mureş - Vartex Râmnicu Vâlcea. Provolei Arad stă.
Clasament:
1. U. Timişoara 23 puncte
2. LPS BIHORUL 22 p
3. UMF Cluj 14 p
4. Provolei Arad 12 p
5. Câmpia Turzii 11 p
6. CNE Dej 9 p (setaveraj 12-14)
7. Râmnicu Vâlcea 9 p (11-15) @N_P