Mita, bătăile, furtul voturilor, campaniile denigratoare, manipularea şi abuzurile au apărut odată cu primele alegeri organizate în ţara noastră. În ultimii 150 de ani, n-a existat, practic, nici măcar un singur scrutin cu adevărat liber şi democrat. Multe dintre metehnele actuale au corespondent la 1870.
România n-a cunoscut, în istoria sa, alegeri cu adevărat democratice. Legendele născute în special după Revoluţia din 1989, care avansau existenţa unei aşa-numite „perioade de aur“ a democraţiei din ţara noastră în anii interbelici (dar şi, ca variaţie, perioada 1880-1910), sunt fără fundament real. Toate problemele identificate de presă şi de societatea civilă – deficienţele votului uninominal, mita electorală, finanţarea ilegală, sprijinirea interesată a politicienilor de clanurile interlope, implicarea ilegală a organelor statului – vor afecta probabil şi alegerile de duminică aşa cum s-a întâmplat şi în secolul al XIX-lea, în anii interbelici şi după 1990.
Încă de la primele încercări de alegeri din ţările române, votul a eşuat într-o mascaradă. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, manipularea opiniei publice, folosirea autorităţilor statului (poliţie, jandarmerie, judecători, prefecţi, primari etc) şi violenţa deveniseră uzuale în România la „alegerile“ pentru Parlament. Piesele de teatru ale lui Ion Luca Caragiale reflectă – într-o notă ironică, e drept – realităţile din preajma anului 1900. La acel moment, se înfruntau două tabere majore: Partidul Conservator şi Partidul Liberal. Paradoxal pentru percepţia din zilele noastre, liberalii reprezentau stânga politică (motiv pentru care erau şi porecliţi „roşiii“), iar conservatorii – dreapta politică („albii“).
„PRIMARII TRĂDĂTORI MERITĂ PEDEAPSĂ“
Ca şi acum, războiul era total între cele două tabere, iar potenţialul distructiv – nemărginit. Ajutaţi de Constituţie şi de Regele Carol I, oam
