Șahtior Doneţk, echipa ucraineană de fotbal antrenată de Mircea Lucescu, a fost învinsă, scor 0-1 (autogol Kucher, în minutul 56), de Juventus Torino, în meciul disputat miercuri seară, pe teren propriu, în ultima etapă din Grupa E a Ligii Campionilor.
În urma acestui rezultat, "minerii" au pierdut prima poziţie în clasamentul final al grupei în favoarea italienilor şi nu vor face parte din urna capilor de serie la tragerea la sorţi a partidelor din "optimi"., care va avea loc pe 20 decembrie.
"Rămân şi eu în istoria fotbalului românesc"
Integralist în meciul Şahtior - Juventus 0-1, fundaşul Răzvan Raţ a doborât miercuri seară un record, devenind fotbalistul român cu cele mai multe partide jucate în cupele europene! Raţ a strâns 96 de jocuri în competiţiile continentale, depăşindu-l pe Gheorghe Hagi, care bifase 95 de meciuri în carieră, a anunţat ieri Comisia de Statistică a FRF.
"Sincer să fiu, habar n-am avut la ora meciului cu Juventus că voi doborî un astfel de record! Am aflat de lucrul acesta abia astăzi (n.r. - ieri), când m-a sunat tata ca să mă felicite! El mi-a spus că l-am depăşit pe Gică Hagi la numărul de partide jucate în cupele europene. Ce să zic, sunt bucuros că am atins o astfel de cifră, rămân şi eu în istoria fotbalului românesc (n.r. - râde). Nu mi-am propus să ating o cifră anume, nu prea mă preocupă pe mine statistica. Vreau doar să pot juca fotbal cât mai multă vreme", a declarat fundaşul român ieri, pentru EVZ.
"Ne-a supărat eşecul cu Juventus. Voiam mult să câştigăm, atât pentru a ne păstra primul loc, dar şi pentru imaginea noastră. Din păcate, cred am fost prea siguri pe noi. În plus, din câte am înţeles, a fost ofsaid la faza golului italienilor. Indiferent de ce comentarii vor apărea, îi asigur pe toţi că Şahtior şi-a apărat corect şansele cu Juventus", ne-a mai spus Raţ.
Chelsea, în Liga Europa! @N_