Este ciudat să vezi cît de rapid şi-au schimbat opiniile (poate şi principiile?!) unii dintre cei mai vehemenţi „apărători“ ai virtuţilor poporului, în perioada 2007-2009. Era perioada cînd şeful statului făcea declaraţii de dragoste nestinsă „poporului său“, pe care-l invita, din trei în trei luni, la consultări, în Piaţa Universităţii; cînd atît el, cît şi miniştrii săi apăreau aproape zilnic la „televiziunea poporului“. Erau, sigur că da, frumoasele vremuri de mai an, cînd Şeful încă se afla în graţiile poporului, pe care spera să-l aducă la vot în ritmuri de manele. N-am auzit, atunci, ca dl Andrei Cornea sau alţi intelectuali fascinaţi de „doctrina Băsescu“ să-şi fi pus măcar întrebarea dacă popoarele pot greşi în faţa urnelor. Nu de alta, dar scepticismul de azi la adresa capacităţii poporului de a-şi alege conducătorii se află la antipodul entuziasmului debordant cu care lăudau atunci bunul simţ şi luciditatea alegătorilor. Ce să-l fi determinat pe dl Andrei Cornea (şi pe alţi doctrinari de ocazie) să-şi exprime neîncrederea în rezultatul alegerilor din 9 decembrie? Oare sondajele tot mai îngrijorătoare pentru perspectivele alianţei „coapte“ în laboratoarele Cotroceniului, care dau ca sigură o victorie la scor a adversarilor preşedintelui, să-i fi făcut pe foştii admiratori ai „poporului“ să vorbească tot mai insistent despre faptul că „poporul poate greşi votînd împotriva propriilor interese fundamentale“ şi despre certitudinea comunicată „pe scurt“, dar cu atît mai ferm, că „de multe ori poporul alege fals“? Răspunzînd observaţiilor pe care le făceam în editorialul meu din 22 noiembrie („Modestă propunere“, Observator cultural, nr. 651), dl Andrei Cornea se întreabă retoric „Greşesc popoarele?“ (revista 22, nr. 48, 27 noiembrie), invocînd cu un aer doct cînd distincţia dintre „voinţa generală“ şi „voinţa tuturor“ – uitînd că acelaşi Jean-Jacques Rouss